Web Analytics
scris marți, 08.10.2024

Înscrierile pentru „Casa verde Fotovoltaice” s-au încheiat

S-a încheiat marţi, 8 octombrie, şi ultima sesiune de înscrieri pentru personele fizice în cadrul programului ‘Casa verde Fotovoltaice’.

Înscrierile pentru „Casa verde Fotovoltaice” s-au încheiat

Citește și:

Administraţia Fondului pentru Mediu informează că fondurile, în valoare totală de aproape 230 de milioane de lei, alocate Regiunii Vest, adică judeţelor Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, au fost rezervate integral după depunerea a peste 7.600 de dosare.

La ediţia din această toamnă aproape 66.000 de persoane fizice au reuşit să se înscrie pe platforma online a programului şi vor putea beneficia de până la 30.000 de lei fiecare, pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi montate împreună cu panourile fotovoltaice.

De miercuri, 9 octombrie, se vor putea înscrie şi unităţile de cult, pentru un buget de aproximativ 20 de milioane de lei, sumă ce poate acoperi 670 de solicitări. Şi în acest caz perioada de înscriere va începe dimineaţă la ora 10 şi se va încheia aproape de miezul nopţii, în limita bugetului alocat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită