Un ingredient discret, dar esențial pentru unele dintre cele mai scumpe parfumuri din lume, se află în pericol. Smirna – o rășină valoroasă extrasă din arbori din Cornul Africii – este tot mai greu de obținut, pe fondul unei secete severe care afectează regiunea.

În Etiopia, unde această resursă are o tradiție de mii de ani, localnicii avertizează că arborii care produceau cândva cantități importante de rășină sunt tot mai puțini. Lipsa apei și presiunea exercitată de animalele înfometate au dus la degradarea unor zone care altădată erau acoperite de păduri dense.
Smirna are o istorie impresionantă, fiind folosită încă din vremea Egiptul Antic în ritualuri religioase, tratamente și produse de înfrumusețare. Astăzi, ea rămâne un ingredient cheie în industria parfumurilor de lux, fiind regăsită în creații ale unor branduri celebre precum Tom Ford, Comme des Garçons sau Jo Malone.
Paradoxal, deși contribuie la produse vândute cu sute de dolari, comunitățile care colectează rășina câștigă foarte puțin. Pentru un kilogram de smirnă, veniturile pot varia între doar câțiva dolari, în timp ce prețul final al parfumurilor în care este utilizată ajunge la sute de dolari pe flacon.
Recent, organizații internaționale și grupuri de cercetare au început să analizeze lanțul de aprovizionare, încercând să ofere condiții mai echitabile pentru cei implicați în recoltare. În același timp, interesul global pentru produse naturale și remedii tradiționale crește, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra acestei resurse limitate.
Experții avertizează că, fără măsuri rapide pentru protejarea mediului și susținerea comunităților locale, smirna ar putea deveni din ce în ce mai rară – iar impactul s-ar resimți atât în economie, cât și în industria globală a parfumurilor.



0 Comentarii