Constantin Gh. Olteanu (5 februarie 1929 – 15 august 2005) este o personalitate apreciată de locuitorii zonei Argeş-Muscel. Existenţa lui pământeană a durat, prin urmare, şapte decenii şi jumătate, dar cele realizate antum îl propulsează, veridic, spre evocare perpetuă. Fiul urbei Piteşti, Constantin Olteanu provenea dintr-o genealogie tradiţională, iar noua sa familie, constituită prin căsătorie, s-a integrat preocupărilor citadine, benefice Cetăţii.

Șef de șantier la Pitești

Obişnuit, de timpuriu, cu îndeletnicirile practice, absolventul claselor generale Constantin Olteanu frecventează Liceul Industrial Piteşti (1943-1947), astăzi, Colegiul Tehnologic Armand Călinescu. Cunoştinţele acumulate şi dorinţa autodepăşirii îl determină să se orienteze, apoi, având ajutorul celor apropiaţi, spre Institutul de Construcţii Bucureşti (1948-1952), entitate conexă celebrei şcoli politehnice a României. După şase ani de la terminarea facultăţii (1952), i se încredinţau, la Piteşti (1958), responsabilităţi menite să faciliteze redimensionarea constructivă a urbei natale! Susţinerea proiectelor şi promovarea, cu succes, a examenelor bilanţiere, la Institutul de Construcţii Bucureşti, îl propulsează pe tânărul inginer Constantin Olteanu, prin repartiţie guvernamentală, spre o stagiatură obligatorie, efectuată în Regiunea Crişana (1952-1958). Ca urmare, primul său loc de muncă devine Întreprinderea Extractivă Cuarţit Beiuş. Apoi a fost numit, deciziţional, director al Şantierului Piteşti, funcţie exercitată, convingător, cinci ani (1958-1963). Se întorcea, aşadar, acasă, iar moralitatea obligaţiei privind redimensionarea locurilor natale s-a exprimat verosimil! Etapa suprapune contribuţii directe la amplasarea şi executarea, în Piteşti, a zonelor rezidenţiale denumite, convenţional, 9 Mai (1958), General Cristescu (1958-1960), Calea Bucureşti (1960-1965), Gară-Sud (1963), concretizându-se, astfel, secţiuni ale schiţei sistematizării generale preliminare (1948-1962).

Manager al Trustului de Construcții Argeș

În 1963, Constantin Olteanu devenea inginer-şef al Trustului Regional de Construcţii Argeş, superiorii recunoscându-i, astfel, calităţile manageriale, demonstrate pe timpul coordonării Şantierului Piteşti. Avea 34 de ani! Sfera responsabilităţilor se extinde şi asupra loturilor din Câmpulung sau Curtea de Argeş, noua ipostază presupunând colaborarea permanentă cu Direcţia de Arhitectură, instituţiile sectoriale, forurile centrale specializate, consiliile locale. Funcţia de inginer-şef s-a prelungit până în 1971, timp în care se adăugau zestrei oraşului Piteşti, proclamat municipiu prin Legea Nr. 2, din 16 februarie 1968, marile cartiere Craiovei (1964-1969) şi Negru Vodă (1966-1971). Apogeul carierei profesionale a inginerului nostru devine, fără discuţie, acordarea titlului de director al Trustului (1971-1990), perioada coagulând sporuri nuanţate monografic pentru Argeş-Muscel. S-au definitivat, la Piteşti, amplele cvartale: Războieni (1970-1976); Trivale (1976-1987); Centru (1972-1988); Găvana (1975-1990); Banatului (1976-1988); Petrochimiştilor (1978-1990); Pătraşcu Vodă (1979-1982); Popa Şapcă (1982-1990); Exerciţiu (parţial, 1983-1988). Ca urmare, la finalul Cincinalului opt (1986-1990), în Piteşti existau peste 45.000 de apartamente, construite din fondurile statului, reprezentând un adevărat record urbanistic. După 1990 vor deveni proprietate individuală, fiind cumpărate, majoritatea, de locatarii care foloseau, plătind chirie, spaţiile respective.

Nominalizări în cărțile de istorie

Directoral, inginerul Constantin Olteanu s-a postat în suscesiunea predecesorilor Petre Argeşanu, Gheorghe Băiaşu, Ion Ionescu, bagheta fiind oferită, în 1990, inginerului Ion A. Popescu. Despre toţi vorbea cu multă consideraţie! Constituise, în deceniile când s-a aflat la conducerea Trustului, o autentică echipă, redutabilă prin nume cunoscute: Ion P. Bulacu (inginer-şef, director tehnic), Constantin Chelcea (director economic), Mihai Ghiţă (contabil-şef), Dumitru Gherăsoiu (directorul Liceului de Construcții), Ion Alexandrescu, Adrian Chirca, Ilie Cocoş, Dumitru Dima, Mircea Georgescu, Eugeniu Mazilu, Gheorghe Măndiţă, Mihail Mitrache, Ion A. Popescu, Gheorghe Stanciu, Ion Vasiliu (şefi de şantiere, baze de producţie, compartimente tehnice). Uneori, discuţiile asupra proiectelor ce urmau să prindă contur în teren, modalităţilor sporirii randamentului pentru satisfacerea foamei de apartamente, eficienţei cursurilor policalificării se prelungeau până spre miezul nopţilor. Indiferent de anotimp, sediul Trustului, aflat, din 1967, în imediata vecinătate a Pieţei Comerciale Ceair (Calea Bucureşti), găzduia un adevărat comandament! Inginerul Constantin Olteanu s-a retras, treptat, din viaţa publică, decesul survenind în 15 august 2005, la Piteşti. Numele şi faptele sale rezidă colocvial, uneori tipografic, sunt evocate emoţional de colaboratori sau cunoscuţi, se suprapun realităţilor Cetăţii, împreună cu epopeea redesenării contemporane a urbei aflate la confluenţa Râului Doamnei cu Argeşul. Fără să exagerăm, Constantin Olteanu a fost şi rămâne unul dintre marii constructori ai României secolului XX! Numele său este consemnat în: cronologia „Memento” (1983), subintitulată „Piteşti – 600” (p. 167); volumul, apărut sub egida Muzeului Judeţean Argeş (1986), Piteşti. „Studii şi comunicări” (p. 324); sinteza girată de Biblioteca Judeţeană Argeş (2008), Piteşti. „Tradiţie şi contemporaneitate” (p. 230); noua ediţie „Memento” (2008), Piteşti – 620 (p. 177, 248); minimonografia (2009) denumită „Memorialul de război Mateiaş, Valea Mare-Pravăţ” (p. 57). Un loc aparte este rezervat prezentării managerului Constantin Olteanu în „Encilopedia Argeşului şi Muscelului, III” (p. 184, 190), dicţionar de mari dimensiuni, patru volume, varianta virtuală fiind accesibilă pe internet (2012).