# Convorbiri neconvenţionale
# Cum au fost primii pași, drumul până la diploma de inginer?
– Facultatea am făcut-o la Institutul Politehnic Brașov, specialitatea T.C.M. Nu am avut nicio restanță in cei cinci ani de facultate și am avut bursă din prima până în ultima zi de facultate.
# Și în producție, unde? Și cum? Și de ce ați sărit peste fișa postului, peste obligațiile pe care le-ați plătit, cu inițiative ce păreau trăsnite?
– Repartiție la Sibiu, la Fabrica De Piese Auto, în prezent Compa Sibiu. După un an şi jumătate am plecat, cu demisie și multe regrete, am lăsat în spate Sibiul, dar Piteștiul mă aștepta cu amintirile adolescenței de liceean. După tatonări la principalele fabrici ale Piteștiului am optat pentru postul de Inginer-șef la Topoloveni. Aici am stat 18 luni, timp în care am dezvoltat turnătoria de fontă, bronz şi aluminiu, precum și construirea unei fabrici de oțet care în trei ani avea să devină cea mai renumită din România – funcționează si în prezent cu performanță. După 18 luni am fost promovat director la Industria Locală Costești – aveam 26 ani. Această unitate am luat-o de la zero și în șase ani cât am condus-o am reușit să creez 800 de locuri de muncă în următoarele domenii: așchiere, presaj, turnătorie, mecano-sudură, confecții textile, tâmplărie uși-ferestre din lemn pentru blocuri, prefabricate din beton, împletituri din răchită pentru export, de fapt, în acea perioadă, am învăţat abecedarul economiei de piață; funcționam după nişte proceduri ieșite din canoanele centralismului ce trona economia socialistă şi aveam niște libertăți mult mai mari, care se apropiau de regulile economiei de piață în majoritatea atribuțiunilor întreprinderilor.
# Și a venit o vreme când sistemul s-a convins să înlocuiască activiștii cocoțați în funcții de conducere în întreprinderi economice, cu specialiști chiar dacă nu excelau în zel politic. În aceste împrejurări, ați ajuns tânărul director al întreprinderii de componente… Ați luat-o, cum se spune, de la țăruș?
– În 1977 am fost numit ca director la actualul Subansamble Auto Pitești, preluat de Centrala de Autoturisme prin desfiinţarea Industriei Locale. Aici în câțiva ani am reprofilat complet structura de producție, trecând pe piese auto: asimilarea componentelor care încă se mai importau sau alte repere de la furnizori interni care creau probleme Uzinei de Autoturisme Dacia. Am primit propuneri de promovare pe posturi mult mai atractive în cadrul Centralei de Autoturisme sau la Câmpulung, Craiova și IATSA dar am refuzat susținând cu argumente că locul și menirea mea se află la Subansamble Auto Piteşti.
# După momentul numit „Revoluție”, ați fost păstrat în funcție… În tranziție, au dispărut de pe hartă nenumărate alte unități economice. Care a fost misterul componentelor?
– Loialitatea față de Subansamble Auto mi-a fost răsplătită la Revoluția din 1989 când colectivul societății a decis, prin vot secret, în procent de 83%, realegerea mea în funcția de director. Pentru mine a fost o revelație fantastică care mi-a creat o energie nemărginită în a merge cu acest colectiv către performanța supremă. Stimularea a fost și mai puternică văzând că în toată industria Piteștiului am fost singurul director reales în funcție. Este adevărat că în timpul tranziției au dispărut majoritatea întreprinderilor – unități care aveau forță, tehnologii, viață, trend pozitiv…
# Cum vă privește băiatul care a plecat de la coarnele plugului și de la lampa cu petrol ca să-și caute norocul în lume? Ce zice el de bărbatul care mută munții din loc în loc, mută apele din alibii, toarce lumină din turbine?
– Toata viața mi-a plăcut măsura lucrurilor, fapt care mi-a dat realism care adăugat la optimismul meu din naștere m-au făcut să pun cărămidă peste cărămidă creând în felul acesta un traseu ascendent în tot fuiorul vieții. Bineînteles că satisfacțiile sunt pe măsura eforturilor și a rezultatelor.
Toate acestea nu erau posibile fără o familie echilibrată, cu un rol major al soției care este cu totul deosebită, cu doi băieți speciali care lucrează ca directori în grupul G.I.C. și cu patru nepoate care colorează viața familiei.
# Dar satul natal, care, ca mai toate satele din țară, a intrat și el în colaps? Mai trăiește în simțirea dumneavoastră? L-ați lepădat ca pe-un bagaj inutil din biografie, din amintire?
– Satul meu natal Valea Dadii – 40 de familii – este unic. O vale cu case înșirate pe un kilometru, cu pârâul Dadea în spatele caselor, imediat cu un islaz ce se termină în pădurea de pe versantul din dreapta. De cealaltă parte a pârâului sunt livezi. Dragostea şi simțămintele pentru locurile natale sunt atât de puternice încât nu sunt cuvinte pentru a le scoate în evidență. Altfel spus, niciunde în lume nu mă simt mai bine ca acolo unde am deschis ochii, unde am jucat țurca, oină cu minge din păr de animal, fotbal cu mingea din cârpe, înot în băltăul artificial, șezători de joia sau sâmbăta, claca la porumb, melița la cânepă şi multe altele…
(Prof. Marin Ioniţă)
