Web Analytics
scris vineri, 15.07.2022

Infringement: Comisia Europeană solicită insistent României să modifice transpunerea celei de-a cincea Directive privind combaterea spălării banilor

Comisia a trimis astăzi, 15 iulie, un aviz motivat României [INFR(2020)2358] din cauză că această țară a transpus incorect cea de-a cincea Directivă privind combaterea spălării banilor (a cincea Directivă CSB).

Infringement: Comisia Europeană solicită insistent României să modifice transpunerea celei de-a cincea Directive privind combaterea spălării banilor

Autoritățile române au scutit mai multe categorii de entități corporative și de alte entități juridice de obligația de a-și declara beneficiarii efectivi („beneficiarii reali”) într-un registru central. Aceste scutiri nu sunt prevăzute de directivă.

Citește și: În loc să plece în luna de miere, directoarea APIA Argeş a fost condusă de proaspătul soţ la DNA, la percheziţia informatică

Cea de-a cincea Directivă CSB consolidează standardele UE în ceea ce privește transparența informațiilor referitoare la proprietatea efectivă și includerea lor în registre centrale.

Directiva solicită statelor membre să se asigure că entitățile corporative și alte entități juridice înregistrate pe teritoriul lor obțin și dețin informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deținute. Normele privind combaterea spălării banilor sunt esențiale în lupta împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului.

Lacunele legislative dintr-un stat membru afectează UE în ansamblul său. Din acest motiv, normele UE trebuie puse în aplicare și aplicarea lor trebuie supravegheată în mod eficient, pentru a se combate criminalitatea și a se asigura protecția sistemului nostru financiar. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare.

În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Citește și: Gheorghe Lupescu pleacă definitiv de la șefia Jandarmeriei Argeș

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Pitești. Anunț de angajare

Societate Comercială angajează în Pitești: - femeie de serviciu; - coordonator servicii de...

Ultimele articole

Pitești. Anunț de angajare

Societate Comercială angajează în Pitești: - femeie de serviciu; - coordonator servicii de...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...