În această perioadă a început organizarea de şantier pentru începerea lucrărilor de reabilitare la unul dintre cele mai importante ansambluri monahale din România, Mânăstirea „Negru Vodă” din Câmpulung. Printr-un contract de finanţare în cadrul POR 2014-2020 în valoare de peste 19 milioane de lei, se va interveni pentru consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Mânăstirii, Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, a turnului şi zidului şi a casei egumeneşti. Închiderea şantierului este programată peste trei ani şi trei luni. În ultimii ani s-au efectuat lucrări de reabilitare la Biserica Bolniţei de la Mânăstire, după patru decenii de lipsă de intervenţie.
Mânăstirea „Negru Vodă” a fost edificată în secolul al XIII-lea, la începuturile oraşului-târg Câmpulung, fiind unica ctitorie de acest fel aparţinând lui Radu Negru Voievod, primul domn al Ţării Româneşti. Ea a fost reclădită de Basarab I şi fiul acestuia, Nicolae Alexandru, acesta din urmă dormindu-şi somnul de veci chiar în biserica Mânăstirii. În complexul monahal de la Câmpulung a funcţionat prima tiparniţă din Ţara Românească şi tot aici se află moaştele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Poștoacă, patronul muscelean de la Nordis, are un Rolls Roys de peste 430.000 euro
A explodat scandalul Nordis, procurorii DIICOT dispunând reținerea a 11 persoane și punerea sub...
0 Comentarii