Web Analytics
scris luni, 13.10.2025

Încep lucrările de restaurare la Mănăstirea Corbii de Piatră, accesul vizitatorilor va fi limitat

Încep lucrările de restaurare la Mănăstirea Corbii de Piatră, accesul vizitatorilor va fi limitat

Mănăstirea Corbii de Piatră, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice și spirituale ale județului Argeș, a intrat într-un amplu proces de restaurare și conservare. Proiectul este finanțat prin Programul „Timbrul Monumentelor Istorice” – sesiunea VI/2024, Subprogramul de Restaurare II, în baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 135 din 18.12.2024, încheiat cu Institutul Național al Patrimoniului.

De asemenea, a fost semnat Contractul de execuție lucrări nr. 202521 din 17.09.2025 cu operatorul Carolin SRL, iar în data de 10.10.2025 amplasamentul a fost predat constructorului. Începând cu 15.10.2025, lucrările vor fi efectiv demarate..

Citește și Icoana făcătoare de minuni „Altărița” ajunge la Micești. Va fi slujbă arhierească marți, cu călugări de la Athos

„Pe durata celor aproximativ 14 luni de execuție, accesul în incinta mănăstirii va fi restricționat, pentru a permite desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru a proteja atât personalul implicat în proiect, cât și vizitatorii.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegerea și sprijinul acordat în această perioadă. Suntem convinși că, la finalizarea lucrărilor, Mănăstirea Corbii de Piatră își va recăpăta strălucirea și valoarea istorică pe care o merită, continuând să fie un reper spiritual și cultural important pentru întreaga regiune.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag să ne revedem după finalizarea lucrărilor!”, anunță călugării.

Mânăstirea Corbii de Piatră, este considerata ca avand cea mai veche pictură din Ţară Românească. Picturile din manastire  – Deisis, Jertfa lui Avraam, Botezul Domnului, Schimbarea la faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinţii Militari – sunt  însoţite de inscripţii greceşti, care prin caracteristicile şi calitatea lor, au permis datarea cu certitudine a ansamblului în jurul anului 1300 .

Manastirea Corbii de Piatra a fost sapata intr-un perete gigantic de stanca ( gresie), ce masoara 30 de metri inaltime si 15 metri lungime, fiind singurul lacas de cult din tara noastra care are pe un singur naos 2 altare functionale, caracteristica ce o face unica in Romania.

Lângă biserică,  tot săpat  în stâncă, se află un spațiu ( trapeza manastirii sau sala de mese ) despre care se spune că a fost folosita de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice.

Citește și Două locuri din inima Parisului vor purta numele unor personalități românești: Nicolae Titulescu și Martha Bibescu

Potrivit marelui istoric Nicolae Iorga, prima atestare documentară a mănăstirii a fost la 23 iunie 1512, când “monahia Magdalina, în mirenie Mușa, fiică și soție de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, redeschide mănăstirea înființând la Corbi prima mănăstire de călugărițe de la noi din țară”.

Începând cu anul 1800, biserica rupestră Corbii de Piatra va fi încredinţată comunităţi de „ungureni”, romani veniți din Ardeal, comunitate care aduce modificari arihitectonice insemnate. Aceste modificari au dus la aspectul actual al monumentului: este săpat pronaosul, la sud de naos (1814), se ridică noua catapeteasmă din zid (1819), peretele de stâncă ce separa cele două altare este spart şi transformat în actuala masă a altarului.

În anul 1889, peretele vestic se prăbușește si este refacut de meșteri italieni – cioplitorii în piatră de la Albeștii de Mușcel. Acestia au cioplit din stanca surpata niste caramizi imense, ca de cetate, cu care au reconstruit peretele surpat.

În anul 1890, este construit paraclisul-clopotniţă din lemn, amplasat iniţial pe platoul îngust de la vest de trapeză ( sala de mese). Ulterior a fost mutat  în apropierea porţii de acces, unde se afla si astazi.

În partea stângă a bisericii sunt 107 trepte ce duc pe un platou ce oferă o priveliște panoramică minunată a zonei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită