Web Analytics
scris duminică, 17.05.2020

Incendiu violent la Mălureni. Proprietara a murit

 

Incendiu violent izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o locuință din comuna Mălureni, satul Bunești. Proprietara a murit în incendiul care i-a distrus toată gospodăria. Pompierii s-au luptat 6 ore cu focul. Au ars două case și toate anexele gospodărești care se întindeau pe circa 700 de metri pătrați.

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

La intervenție au acționat pompierii de la Detașamentul de Pompieri Pitești cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș.

Proprietara unei dintre case a fost găsită în dormitor carbonizată. De subliniat că în anexele gospodărești au fost găsite circa 300 de televizoare și o cantitate mare de material combustibil, lemne de foc și cherestea.

Temperatura foarte ridicată a provocat și spargerea a câtorva geamuri de termopan de la două case vecine.

După stingerea incendiului a fost descoperită decedată proprietara locuinței, femeie de 59 de ani, cu domiciliul în București. În cauză cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Două cărţi, două filme!

Dublă lansare de carte, în cadrul proiectului „Personalități culturale”, având-o invitată pe...

Răgaz pentru suflet (62)

Viața mea se ilumineazăPărul tău e mai decolorat de soare,regina mea de negru şi de sare. Ţărmul...

Ultimele articole

Două cărţi, două filme!

Dublă lansare de carte, în cadrul proiectului „Personalități culturale”, având-o invitată pe...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită