Web Analytics
scris joi, 30.01.2025

Incendiu simulat într-un mall din Pitești. Cum au acționat pompierii

Pompierii de la Detașamentul Pitești și-au început dimineața zilei de joi, 30 ianuarie, cu un exercițiu de antrenament pentru a-și perfecționa abilitățile de intervenție în cazul unor situații de urgență. Activitatea a avut loc într-un centru comercial din municipiul Pitești, unde sunt aglomerări de persoane.

Incendiu simulat într-un mall din Pitești. Cum au acționat pompierii

Citește și: Argeș. Cercetări finalizate în dosarul arestaților pentru tâlhărie și lipsire de libertate

Conform scenariului, salvatorii au fost anunțați de izbucnirea unui incendiu, care se manifesta în sectorul comercial, la etajul 1 al clădirii, ca urmare a lăsării nesupravegheate a unei plite de gătit electrice, fiind afectată o suprafață de 150 mp. Totodată, exista pericol de propagare a flăcărilor la întregul etaj.

Potrivit celor de la ISU Argeș, exercițiul a presupus intervenția și ca urmare a inundării cu fum și gaze toxice a întregului complex; persoanele aflate în incinta acestuia s-au refugiat atât pe terasa centrului, cât și la parterul acestuia. În același timp, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență și agenții de pază au acționat pentru limitarea incendiului.

Exercițiul a avut drept scop antrenarea și testarea modului de acțiune și coordonare a echipelor de intervenție în cazul producerii unui incendiu în incinta operatorului, precum și pregătirea personalului complexului pentru gestionarea optimă a situației în cazul producerii unui astfel de eveniment.

Exercițiile de acest tip sunt esențiale pentru pregătirea și consolidarea capacităților de răspuns în fața situațiilor de urgență. Prin repetarea și simularea unor scenarii realiste, pompierii își îmbunătățesc coordonarea, comunicarea și eficacitatea operațională.
Beneficiile acestor exerciții nu se opresc doar la nivelul forțelor de intervenție, ci se extind și la comunitate. Prin antrenamentele regulate, cu toții vom ști să acționam eficient în fața oricărei situații de urgență, protejând vieți și bunuri materiale.

Pentru mai multe detalii, referitoare la modul de comportare înainte, pe timpul dar și după producerea unei situații de urgență, accesați sursele oficiale de informare și parcurgeți măsurile și modul de comportare specifice tipurilor de risc. În acest sens, puteți descărca gratuit din AppStore și Google Play, aplicația pentru mobil DSU, iar pe platforma națională de informare pentru situații de urgență fiipregatit.ro, se pot regăsi ghiduri și campanii informativ-educative – a transmis ISU Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită