Luni, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe bulevardul Petrochimiștilor, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 120 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.
Citește și: Argeș. Mașină supraîncărcată cu lemne nejustificate
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în aceeași zi, polițiștii rutieri piteșteni au depistat și un tânăr, de 21 de ani, din Vulturești, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65B, pe raza municipiului Pitești, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 km/h.
Ca urmare a abaterii constratate, cei doi conducători auto în cauză au fost sancționați contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisele auto le-au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
0 Comentarii