Săptămâna trecută s-a stins din viață lereşteanul George Berevoianu, tânărul de numai 41 de ani care a făcut carieră la „Realitatea TV”. Iar toți cei care l-au cunoscut au avut numai cuvinte de laudă despre regretatul dispărut.
„Despre George… Imaginea puternic întipărită în minte-mi este aceea de la final de an şcolar…, de la FIECARE final de an şcolar, când domnul învăţător Damaschin, iar mai apoi doamna profesor Damaschin îi anunţau cu bucurie şi mândrie în glas numele, primul fiind strigat la premiere. A fi strigat primul însemna atunci, de fapt, premiul I. Iar la George nu exista orice fel de premiu I, ci numai premiul I cu media 10… Şi poate că ar mai fi putut exista şi altceva, dacă s-ar fi inventat atunci ceva şi mai bun, mai sus, cu şi mai multă exigenţă… Cu siguranţă i-ar fi fost uşor să depăşească şi acea limită” – astfel este omagiat George Berevoianu de foştii colegi de şcoală din comuna natală, Lereşti.
A fost apreciat de copil, a fost printre cei mai buni la liceul din Câmpulung şi apoi la facultate, s-a evidenţiat ulterior în mass-media. Tânărul născut în mijloc de vară, pe 14 august, a avut o carieră de peste două decenii în presă, timpul îndelungat fiind cel petrecut în televiziune: 15 ani. George Berevoianu a lucrat ca reporter şi prezentator de ştiri la „Realitatea TV” până în 2014, atunci când, din cauza problemelor pe care le avea postul de televiziune, s-a renunţat la serviciile sale, ale Laurei Chiriac şi Vlad Ionescu. De atunci nu a mai apărut pe post, rămânând cu statutul de colaborator pe voce pentru diverse producţii ale „Realitatea TV”. A avut o scurtă revenire în radio, după o pauză de 15 ani, în 2016 colaborând cu Radio „Orion” din Câmpulung, acolo unde realiza şi prezenta emisiunea „Trei ceasuri BUNE”. Între timp, încercat şi de boală, îşi găsise liniştea în călătorii prin lume, cu preferinţă în Ungaria şi Finlanda. Ultima destinaţie a fost Portugalia, în mai, la Eurovision.
George ne-a părăsit în urmă cu o săptămână, tragica veste fiind dată de fostul său coleg Rareş Bogdan. Nadia Dascălu, sora tânărului jurnalist, i-a adus un omagiu public, pe Facebook: „Drum lin printre stele! Vei rămâne în inimile noastre exact aşa: un frate grijuliu, un unchi atent şi iubitor cu nepoatele sale, un coleg bun şi săritor, un jurnalist pasionat”. Apoi, a urmat rămasul bun, sâmbătă, la cimitirul din Lereşti.
A fost la Ziua Comunei Lerești cu câteva zile înainte să moară
Jurnalistul muscelean avea probleme de sănătate în ultimul timp, dar nu-şi pierduse felul jovial de a fi. Alături i-au fost nu numai familia, ci şi mulţi prieteni. Şi da, George a sperat tot timpul că îi va fi bine! Şi doar cu puţină vreme în urmă a fost să se roage la Icoana Maicii Domnului de la Biserica Nămăeşti. Împreună cu a „doua icoană”, cum spunea el, cu mama sa.
Durerea provocată de moartea lui George ne-a făcut imposibilă detalierea evenimentului tragic şi poate că este mai bine aşa. Televiziunile naţionale nu s-au abţinut să nu lanseze ipoteze legate de suferinţa tânărului muscelean, însă cei puţini cu care am discutat ne-au spus că cel mai important este ca George să rămână în amintirea celor care l-au cunoscut aşa cum a fost înainte: plin de viaţă, cu simţul umorului şi extrem de colegial. Şi pasionat de muzică şi de automobilism, fiind deseori prezent la etapele de Viteză în Coastă desfăşurate în Muscel, dar, mai presus de toate, pasionat de oameni!
În memoria lui George Berevoianu, colegii din televiziune au realizat un clip emoţionant, care a fost difuzat în jurnalul de joia trecută. Şi administraţia locală din Lereşti a transmis condoleanţe familiei: „Regretăm profund dispariţia tânărului jurnalist George Berevoianu, fiu al acestei localităţi. Condoleanţe familiei, putere să treacă peste aceste momente grele!”.
Cu doar câteva zile înainte să se stingă, George a fost din nou alături de oameni, la sărbătorirea Zilei Comunei Lereşti. A avut şi un motiv special: părinţii săi au fost premiaţi pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie. 50 de ani, mai mulţi decât o viaţă de om…
0 Comentarii