# Lecţie de patriotism şi ambiţie predată de Florentina Damaşcan, tânăra moldoveancă venit la liceu în Câmpulung
A venit din Basarabia să înveţe în ţara noastră. Când a trecut graniţa, hotarul, cum zice ea, citea „Adio Moldovei”, de Vasile Alecsandri, dar şi-a spus, intrând în România: „Păşesc, totuşi, pe pământ strămoşesc, deci nu e atât de greu precum pare”. Pleca de Acasă, se ducea Acasă… La doar 16 ani, Florentina Felicia Damaşcan a decis că viitorul ei începe la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel.

Dacă ajunge în downtown New York sau în jungla Amazonului, în mod sigur îşi va face prieteni imediat. Şi va încerca să îi convingă pe cei de acolo că Basarabia, Republica Moldova, este locul în care au fost inventate cântecele şi poezia. Deşi poetul preferat este un ardelean, Lucian Blaga. „Pentru mine Blaga, nu ştiu, e de căpătâi…”, susţine Felice, aşa cum i se mai spune tinerei care de curând a împlinit 18 ani. Din Blaga a recitat acasă, la un concurs al declamatorilor, şi a avut un şoc: „Mi s-a oprit inima când am văzut că toată lumea a început să lăcrimeze, să plângă, mă întrebam dacă nu am făcut eu ceva rău!”. Şi tot cu poezia lui Blaga a urcat pe scenă la Zilele Colegiului, atunci când au copleşit-o emoţiile, fiindcă, spune ea, „e foarte greu să faci o sală întreagă să fie atentă la tine, să faci o sală de oameni în vârstă să asculte un copil”. Iar influenţa poetului din Lancrăm s-a făcut demult simţită. Florentina Damaşcan „practică” versuri, după cum spune ea, pe care le va publica vreodată. Tatăl ei scrie poezii, fratele, de asemenea, având chiar un volum editat. Fratele ei Daniel, acum are 25 de ani, şi e masterand în România. A făcut liceul în ţara noastră, dar şi două facultăţi. Tatăl se ocupă de design interior şi lucrează când în Moldova, când în Rusia, iar mama e profesoară de Limba şi Literatura Rusă, în Moldova, dar acum e plecată în Rusia, la Sankt Petersburg.
Şi nu numai poezia o pasionează. Cântă, aşa că a fost cooptată imediat în Corul „Orpheu”, cu care a câştigat locul II la un concurs în Grecia, acolo unde „am petrecut cele mai frumoase cinci zile din viaţa mea, alături de prieteni şi de profesori care mi-au devenit aproape familie”.

Cale deschisă către România de verişori şi frate

De ce a ales Câmpulungul? Păi la seminarul de aici au învăţat mai mulţi verişori de-ai ei care acum sunt preoţi. Era prin clasa a V-a, acasă, la Gimnaziul din Brînzeni, raionul Teleneşti, când afla de la ei cât de frumos e în Muscel şi ce performanţe are Colegiul Pedagogic. Apoi, un alt văr, a plecat la şcoală, la Câmpulung, şi atunci a luat hotărârea. A fost prima ei opţiune atunci când a terminat clasa a IX-a (în Moldova ciclul gimnazial e de nouă clase, liceul de trei). A venit la Câmpulung, a intrat în familia „Caroliştii” şi este sigură că acest liceu reprezintă calea ei spre succes, locul unde se va maturiza şi îşi va alege cariera. Deşi la acest moment susţine că vrea să facă Medicina, să devină medic stomatolog şi să profeseze în Republica Moldova.
La „Carol I” nu a avut probleme cu integrarea. „Am fost entuziasmată din primul moment, repede m-am adaptat. Mi-au plăcut din prima colegele de cameră şi colegii de clasă. La început nu şi-au dat seama că sunt basarabeancă, le-a trebuit vreo două săptămâni, după ce au aflat de la profesori… Şi n-am avut probleme nici cu scrisul, deşi mulţi moldoveni au probleme, în special din cauza lui «î» din «i» şi «î» din «a». De la început am avut relaţii bune cu profesorii, mai ales cu doamna dirigintă Camelia Pîrşe, care pentru mine a devenit un idol. Ne predă Engleza şi seamănă mult cu fosta mea dirigintă. De fapt, în fiecare profesor de aici am regăsit un profesor din Republica Moldova, ca mod de predare, la caracter”, astfel descrie tânăra moldoveancă modul în care a devenit „carolistă”.

Fruntaşă la învăţătură, premiată la „Tânărul declamator”

Florentina a plecat departe de familie. Ajunge acasă de Crăciun, de Paşte şi în vacanţa de vară. Cu maşina, vreo zece ore. Pleacă înainte de Crăciunul din România, pe stil nou, şi de-abia prinde Naşterea Domnului pe calendarul iulian, adică tocmai de Sfântul Ion la noi. „Suntem şase fete din Moldova la Colegiul din Câmpulung, iar domnul director George Radu ne-a înţeles, Dacă ieşim din vacanţă şi la noi încă nu a venit Crăciunul, ne mai păsuieşte două-trei zile”, spune ea. Al doilea Revelion nu-l mai face, e deja la cursuri. Iar la şcoală e printre primii. În primul an, clasa a IX-a, a avut media 9.63. A fost a treia din clasă, dar cea mai bună dintre fetele venite din Moldova. Anul acesta merge la fel: are note excelente. Şi poate că anul trecut a contat şi faptul că a dat peste materii noi sau nepracticate de ani. „A fost puţin dificil până m-am adaptat noilor materii. În Moldova nu am făcut Latina, Desen nu mai făcusem din clasa a VII-a, Muzică din clasa a VIII-a, Logica, Religie, Educaţie Antreprenorială”.
De fapt, Florentina Felicia a reintrat în ritmul cu care îi obişnuise pe toţi acasă. În anii de gimnaziu a strâns o colecţie întreagă de diplome şi premii, atât pentru rezultatele la învăţătură, cât şi la olimpiade şi alte concursuri şcolare. Bineînţeles, la „Tânărul Declamator” ea ieşea mereu pe primul loc.

O sută de note în Moldova, doar patru în România la o materie

Sistemul de învăţământ e puţin diferit şi ne-a povestit deja de diferenţe la ciclul gimazial, la liceu. Trecerea de la clasa a IX-a la liceu se face ca la noi, după susţinerea unui examen, însă sunt trei materii la mijloc: Română, Matematică şi încă una, mereu alta, de la an, la an. „Statul schimbă”, spune ea, semn că şi învăţământul din Moldova e ca în România, într-o veşnică schimbare. Şi moldovenii dau Bacalaureatul, dar la patru materii, nu la trei. Iar cea mai mare problemă e cea a stilului de examinare. Povesteşte Florentina: „Aici e mai liber, dacă vorbim de stilul de învăţământ. Aici trebuie să ai maxim patru note pe semestru la o materie, în Moldova poţi să ajungi la o sută şi ceva. Ora şi nota! La fiecare oră stai cu frica în sân că te ascultă. Nu contează că sunt 30 de copii, profesorul reuşeşte cumva să îi asculte pe toţi. E adevărat că, dacă ai printre mulţi de 9 şi 10 un 5, la medie nu prea contează, nu se strică media prea mult. Aici, dacă ai un 5 din patru note, e grav!”. Ea nu a avut niciun 5. Nici la Gimnaziul Brînzeni (da, cu «î» din «i»!), nici la „Carol I”.
Bineînţeles că îi este dor de casă. Dar şi acest sentiment e ciudat. „Din când în când e acel dor de casă, atunci când deja vin gândurile şi încep să număr zilele până la plecarea acasă… Doar că ajung acasă, o săptămână e bine, iar apoi începe să-mi fie dor de România. Asta e cel mai greu!”, recunoaşte tânăra.

„Dacă ar depinde de noi, de mult ne-am fi unit cu România”

Spunea ea că mulţi tineri din Moldova învaţă peste hotare pentru faima Basarabiei. Patriotismul e un cult peste Prut. Pe YouTube e un clip de vreo şase minute cu Florentina Felicia pe când era în clasa a VII-a, la Brînzeni, cu colegii, recitând şi cântând versuri patriotice. „Pacea şi Moldova în aceeaşi lacrimă” – acesta era spectacolul. „La noi naţionalismul e mult mai profund decât aici. Vrem unirea cu România, doar că cei care nu vor asta sunt deja ruşi, ucrainieni, bulgari, care sunt mult mai mulţi decât moldovenii. Aproape toţi cei care sunt naţionalişti sunt peste hotare, diaspora. Vrem unirea cu patria-mamă, cu România, dar e greu, că nu depinde doar de noi. Dacă ar depinde de noi, de mult ar fi Unirea făcută”, susţine eleva de-a X-a de la „Carol I”.