Acum 12 ani ne părăsea fostul mare jucător și președinte al FC Argeș Ion ”Bebe” Barbu. S-a născut la 24 decembrie 1938, în Craiova. Din 1959 a evoluat pentru Dinamo Pitești. Cariera sa se confundă cu clubul alb-violet, el jucând aproape 15 ani numai pentru echipa din Trivale, cu excepția sezonului 1970-1971 când a evoluat la Beşiktaş, fiind unul dintre primii jucători români ce au primit aprobare pentru a juca într-un campionat extern.
Citește și Argeș: 100 de sancțiuni contravenționale în ultimele 24 de ore
A îmbrăcat de 244 de ori tricoul alb-violet și a marcat 3 goluri. Titlul din 1972 l-a câștigat ca jucător, iar pe cel din 1979 din postura de conducător al clubului. Între 1966 și 1968 Bebe Barbu a jucat și în echipa națională de fotbal a României, iar în noiembrie 1968 a purtat banderola în remiza 0-0 de la București cu campioana mondială en-titre, Anglia. A evoluat de șapte ori în prima reprezentativă a României, pentru care a debutat într-o partidă cu Polonia. S-a stins pe 2 mai 2011. Odihnească-se în pace!
Mare: OM, intelectual,fotbaliat,caracter!