# Exclusiv. Primul interviu acordat de maestrul Constantin Cotimanis de când a venit la Teatrul Davila

Unul dintre cei mai apreciați și bine cotați actori români, Constantin Cotimanis este de mai multe luni angajat al Teatrului Al. Davila din Pitești. Un mare câștig pentru scena teatrală piteșteană. Cu zeci de roluri memorabile pe scenele marilor teatre din Capitală, Constantin Cotimanis are și o filmografie de calibru, cu roluri în filme de mare succes precum Misterele Bucureștilor, Hotel de Lux, Asfalt Tango sau Amen, acesta din urmă în regia marelui Costa-Gavras. Am stat de vorbă telefonic de mai multe ori cu Constantin Cotimanis până să reușesc să mă văd față în față cu celebrul actor. Și, după o săptămână de conversații telefonice, ne-am întâlnit în locuința închiriată în care stă în Pitești, într-o zonă liniștită situată aproape de ieșirea din oraș. Și am avut bucuria să descopăr un interlocutor plin de vervă, umor și sinceritate.

„La Pitești este un sâmbure de fantezie extraordinar în public”

# Ce v-a convins să veniți să colaborați cu Teatrul Al. Davila din Pitești?
– Răspunsul e simplu, are două cuvinte: Nicu Poghirc. Noul director al teatrului, cu care am colaborat foarte bine. Am lucrat înainte cu regizorul Nicu Poghirc la „Soțul păcălit” al lui Moliere, cu Loți Cocea, la Râmnicu Vâlcea. Nicu Poghirc este o capacitate, veți vedea cum se va schimba în bine teatrul din Pitești.
# Aveți câteva luni de când lucrați la teatrul din Pitești. Care sunt impresiile după aceste prime luni?
– Aici este un sâmbure de fantezie extraordinar în public. Am întâlnit aici un public extraordinar. Reacționează la replică, mai mult de atât, reacționează la gând, lucru rar și în București și în marile orașe. Publicul din Pitești reacționează la o privire, la un gând. Este un public deosebit de subtil, nu în toată masa lui, pentru că asta e imposibil. Dar cei care sunt atrași de teatru sunt într-adevăr talentați. Octavian Cotescu spunea că „tu poți să fii oricât de talentat pe scenă, dacă publicul nu e talentat în seara aia, nu ai făcut nimic”. Și la Teatrul Al. Davila am întâlnit aproape seară de seară un public deosebit de talentat, atât publicul matur, cât și cel tânăr.
# Cum au reacționat actorii de la Pitești când au aflat că le veți fi coleg?
– Sunt niște oameni minunați. A existat o oarecare distanță la început. Dar n-am venit singur, am venit și eu cu „gașca” mea, cu Paula Chirilă, Adrian Păduraru. Ne-am înțeles din prima. Pe tărâmul ăsta ori te resping, ori te înțelegi. Și am avut darul să ne înțelegem. Și cred că îl avem în continuare.

„Am avut un coleg de clasă din Pitești, pe Jean Roxin”

# Vă leagă amintiri speciale de teatrul din Pitești, de foștii actori de aici sau chiar de Pitești și de Argeș?
– Am avut un coleg de clasă din Pitești. S-a retras acum, este vorba de Jean Roxin. Îmi pare rău că nu mai suntem colegi. Acum el este la București, a plecat exact când am venit eu la Pitești. Mi-o fi pasat mie vreo chestie… (Râde) Habar n-am. Jean Roxin a fost un actor deosebit. Legat de Pitești, mai am amintiri cu Viorel Boiceanu, prieten din studenție, el era un soi de impresar al trupei Holograf la Costinești, pe când membrii trupei erau studenți.
# A fost dragoste la prima… replică între dumneavoastră și actorie?
– Nu. A fost la replica 414 (Râde). Absolvisem Liceul de Arhitectură, am intrat la Construcții, am renunțat la Construcții și lucrând la Proiect București s-a înființat o trupă de teatru de amatori condusă de un foarte mare profesor de teatru, recunoscut de specialiști. La Proiect București eu eram tehnician proiectant. Și pe vremea aceea se fugea de la și de muncă, cum se face și astăzi. Și unde era locul mai nimerit, decât în trupa de teatru a Proiect București? Asta a fost întâlnirea. Cântam la chitară, acolo am recitat pentru prima oară pe scenă. Ne-a chemat la Școala Populară, și acolo i-am întâlnit și pe Dan Puric și pe Ionel Mihăilescu la același minunat profesor Traian Aelenei, să-i dea Dumnezeu sănătate. Și examenul meu la Teatru s-a petrecut cam așa: toată lumea se pregătea să dea la Teatru, numai eu nu. Nici nu aveam de gând. Și m-a întrebat domnul profesor Traian Aelenei: „Tu ce-ai pregătit pentru examen?” „Examen la ce?” l-am întrebat eu. „Păi cum la ce? La Teatru. Este examenul peste o lună jumate”, mi-a răspuns. „Păi n-am pregătit nimic”, i-am replicat. Iar domnul profesor Aelenei mi-a spus: „Te rog eu să dai. Fă-mi mie o plăcere, dai o dată și gata”. Și am dat o dată examenul la Teatru și am intrat. Nu cred că mai dădeam a doua oară. Un soi de nebunie. Așa a vrut Cel de Sus.
# Riscă teatrele românești de provincie să ajungă o specie pe cale de dispariție?
– Nu. Cred într-o revigorare a teatrului românesc. Teatrul de provincie poate îmbrăca diferite forme, iar teatrul particular e una dintre formele de succes, și în București și în provincie. Undeva în viitor, cu o lege a sponsorizării adecvată, teatrul particular va funcționa din plin. Știu asta.
# De ce sunteți mai dependent: de teatru sau de film?
– Nu-s dependent nici de teatru, nici de film. Sunt dependent de mine dacă pot să fac teatru sau film. Nu sunt dependent de niciuna. Atașamentele de absolut de orice fel le dau deoparte. Nu mi-am dorit să joc nimic niciodată. Nu îmi doresc nici de acum încolo să joc ceva anume. Un filozof spune că nu ai multe lucruri de făcut în viață, ci doar primul lucru care îți iese în cale să îl faci cel mai bine. Cam aceasta e filozofia mea de a trăi de acum încolo, o filozofie îmbrăcată de vreo 10 ani.

Interpretează rolul unui preot într-un film despre tragedia de la Colectiv

# Declarați la un moment dat: „Iubesc personajele negative deoarece îţi dau prilejul să faci radiografii”. Care este personajul negativ preferat?
– Personajul public preferat e Grigore Varlam din „Lacrimi de iubire”. În rest, am avut personaje negative și în teatru. Pe Harpagon l-am făcut și mi-a plăcut foarte mult. În general fac tâlhari. Așa mi se dau. Probabil că am și fața asta… (Râde). În ultima vreme am interpretat doi popi. Ăsta e un contrabalans la toți tâlharii pe care i-am făcut. Am interpretat un preot în ultimul film al lui Tedy Necula, film ce va ieși pe piață în curând. Este un film despre tragedia de la Colectiv și se numește „Cobor la prima”. Este un film deosebit de emoționant.
# Ați debutat în film în 1983 în „Misterele Bucureștilor”, în rol de „pașoptist”. Cum a fost acea primă experiență cinematografică și colaborarea cu Florin Piersic și regretații Marga Barbu și Szobi Cseh?
– Szobi Cseh îmi era profesor la Institut și el a luat o grupă ca să facem pe pașoptiștii pe acolo. Regizor secund era Șerban Marinescu. A fost o experiență cu adevărat specială. Regizor era Doru Năstase.

Cum a devenit „vocea” de la Pro TV

# Aveți o voce specială. Când ați realizat prima oară puterea și impactul vocii dumneavoastră?
– Degeaba o realizezi tu, dacă nu o realizează alții.
# Și când au realizat-o alții?
– Cam cu un an înainte de înființarea PRO TV. Au vrut dublaj la desene animate și am făcut vocea de la Iisus din „Cartea Cărților”. Adrian Sârbu era patron acolo, pe la studiourile Canal 31, parcă. Și mi-a zis: „Tu vii să-mi faci promo-urile pentru PRO TV, că lansăm postul. Ai de înregistrat în noaptea asta”. I-am răspuns lui Adrian Sârbu: „Nu știu, nu mă pricep”. Și a replicat: „Ba te pricepi foarte bine, îți spun eu. Nimeni nu știe, că nu s-a mai făcut așa ceva”. Și am înregistrat în noaptea aia cam tot ce înseamnă primă promovare a PRO TV pe piață. Foarte interesant a fost. Și acum pregătesc în continuare noi voci.