Aceasta este toaleta uneia dintre grădiniţele din Călineşti. Alte 96 de unităţi de învăţământ din judeţ au condiţii similare. Foto Izabela Moiceanu
În secolul 21, în județul Argeș, zeci de școli și grădinițe încă mai funcționează ca acum 100 de ani: 76 dintre ele nu au apă curentă, iar 92 au încă toaletele în afara clădirii. Se târăsc, cu chiu cu vai, la limita legalității, ca să poată funcționa. Unele dintre ele intră în noul an fără nicio șansă de a primi autorizația de funcționare. Asta nu înseamnă că la jumătatea lui septembrie nu-și vor deschide porțile.
„În Argeș, șapte unități nu sunt autorizate deoarece nu au asigurată nicio sursă de apă: GPM Dumirești, din comuna Albeștii de Argeș, GPN Glodu și GPN Cârstieni din Călinești, GPN Valea Nandrei din Comun Dârmăneși, GPN Satu Nou – Ungheni, GPN Vârsești și GPN Vața din Vedea”, explică, pentru Jurnal de Argeș, Aura Copciag, cordonator Serviciu Inspecţie Sanitară DSP Argeș.
În cele șapte unități, situația este cea mai gravă. Asta nu înseamnă că în toate celelalte, condițiile de învățământ sunt tocmai decente. Un sfert dintre școlile și grădinițele de la țară au condiții de igienă precară.
„La momentul actual, în evidența noastră sunt 504 unități învățământ – școli plus grădinițe – din care 140 în mediul urban și 364 în mediul rutral. Din mediul rural, 92 de unități au grupurile sanitare în exterior, iar dintre acestea, 76 sunt fără apă”, mai spune Aura Copciag.
Reevaluarea lor începe chiar săptămâna aceasta, miercuri, însă oficialii DSP nu se așteaptă să găsească în teren o situație diferită cu mult de cea constatată la verificările din primăvară.
Chiar și așa, unitățile școlare neautorizate își vor începe activitatea la debutul anului școlar.
„Știți de ce? Pentru că nu poți să întrerupi activitatea unei școli sau a unei grădinițe și să duci copiii în altă parte. Am suspendat activitatea unor școli anul trecut. Cele care, în studiul de prognoză al Inspectoratului Școlar s-au evidențiat ca fiind școli nefuncționale peste doi ani, nemaiavând copii. De exemplu, la Vlădești a fost o școală în aceleași condiții. Avea 5 copii. S-a suspendat activitatea. La unitățile amintite care funcționează în continuare și fără autorizație sunt mult mai mulți copii”, explică Aura Copciag.
O astfel de situație este la Grădinița cu program normal Cârstieni din Călinești, care, de ani buni, funcționează fără autorizație: „grup sanitar în exterior, nicio sursă de apă în grădiniță, fosa WC-ului nu este vidanjată”, potrivit DSP Argeș.
Nici anul acesta nu se vor face investiții pentru alinierea unității la standarde măcar normale. Și asta, pentru că, spun autoritățile locale din Călinești, grădinița s-ar putea închide în câțiva ani. „Mai avem foarte puțini copii aici. Doar 12. Am încercat să mutăm preșcolarii de la Cârstieni, la Urlucea, unde avem o școală reabilitată, cu fosă septică, apă curentă etc. S-au opus părinții, pentru că e prea departe. Am lăsat să funcționeze în continuare acolo, dar în câțiva ani, cred că nu vor mai fi deloc copii acolo. Oricum sunt din ce în ce mai puțini”, explică, pentru Jurnal de Argeș, primarul comunei Călinești, Gheorghe Ionescu.
Călineștiul mai are o grădiniță în aceeași situație, pentru care perspectivele sunt la fel de sumbre și către care, autoritatea locală nu mai alocă, din aceleași rațiuni, fonduri pentru reabilitare.
0 Comentarii