La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu. Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu.
În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț.
În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv […]
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale […] Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție […] Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.
În ce privește decesul funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal. Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.
În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!
„Această atitudine de superioritate a funcționarului public față de cetățean este, în esență, o formă de tiranie birocratică…”
Invitata „Jurnalului de Argeș”, de această dată, este doamna Georgiana Gheorghe, director executiv al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), organizație neguvernamentală înființată în 1990, care acţionează pentru protecţia drepturilor omului şi pentru stabilirea echilibrului atunci când acestea sunt în pericol sau sunt încălcate.
Doamna directoare, știu că aveți rădăcini în Argeș. Ce vă leagă de acest județ?
– Am rădăcini de familie în județul Argeș, de unde au fost bunicii mei paterni. Argeșul înseamnă pentru mine Curtea de Argeș și liniștea necropolei regale, dar și Nucșoara – simbol al curajului celor care au luptat împotriva comunismului.
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a chemat în judecată Guvernul României, prin Secretariatul General (SGG), după ce acesta a refuzat să comunice informații de interes public solicitate în baza Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informații. Știm că nu este primul demers în acest sens și că duceți o luptă continuă împotriva secretomaniei autorităților. Cu ce rezultate?
– Lupta APADOR-CH împotriva secretomaniei autorităților este, într-adevăr, o constantă a activității noastre de peste trei decenii. Am ajuns în instanță de nenumărate ori, ca să obținem respectarea Legii 544/2001. Rezultatele sunt mixte. Pe de o parte, am obținut victorii – un exemplu notabil este procesul câștigat împotriva Secretariatului General al Guvernului (SGG) în 2002, care a dus la desecretizarea stenogramelor ședințelor de Guvern. La acea vreme tot Ilie Bolojan era la Guvern, dar ca secretar general, nu premier, și a fost amendat de instanță pentru refuzul de a furniza informațiile, chiar și după decizia instanței. Alte procese câștigate, ca să amintesc doar câteva, au fost împotriva Ministerului Administrației și Internelor sau Ministerului Sănătății, în cazul Colectiv și ulterior, împotriva Comitetului Național pentru Coordonarea Vaccinării, în timpul pandemiei de COVID 19.
Care a fost cea mai importantă victorie pe care ați obținut-o împotriva lipsei de transparență?
– Dacă mergem și mai departe în timp, descoperim una dintre primele și cele mai importante lupte ale APADOR-CH pentru transparență: procesul din 2003 împotriva Parchetului General. A fost momentul în care organizația a reușit, în premieră națională, să obțină printr-o hotărâre definitivă comunicarea numărului de mandate de supraveghere emise într-o anumită perioadă și a condamnărilor bazate pe ele.
Cazul a parcurs toate etapele posibile – fond, recurs și chiar o cale extraordinară de atac formulată de Parchetul General la Înalta Curte – toate câștigate de APADOR-CH. Precedentul creat atunci continuă să producă efecte: și în prezent, instituțiile publice răspund cererilor de acces la informații privind numărul mandatelor de supraveghere, tocmai datorită acestui proces de referință.
Totuși, trebuie subliniat că în sistemul de drept românesc nu contează așa de mult precedentele. Fiecare proces câștigat este o mică breșă în zidul opacității administrative, dar nu garantează automat succesul în cazuri similare.
Pe de altă parte, este frustrant să constatăm că, deși legea există de peste două decenii, suntem nevoiți să ne adresăm în continuare instanțelor pentru a obține informații care ar trebui să fie publice din oficiu. Faptul că instituțiile preferă să aloce resurse pentru a se apăra în instanță, în loc să respecte legea, arată o rezistență culturală profundă la ideea de transparență și responsabilitate publică. Una din cauze este și faptul că Legea 544/2001 nu prevede sancțiuni eficiente pentru nerespectarea ei sau pentru ignorarea hotărârilor judecătorești, ceea ce încurajează secretomania. Rezultatul cel mai important al acestor procese nu este numai obținerea informațiilor, ci acela de a menține constant pe agenda publică necesitatea ca autoritățile să răspundă în fața cetățenilor.
Pare că secretomania se ia ca rubeola. Numai așa se explică cum și instituțiile publice de la nivel local găsesc diferite pretexte să nu furnizeze informații publice jurnaliștilor. Ce ar trebui să facem atunci când nu ni se dau răspunsuri solicitărilor noastre în temeiul Legii 544/2001?
– Într-adevăr, refuzul de a comunica informații publice la nivel local este adesea mai răspândit și mai greu de combătut din cauza lipsei de vizibilitate. Legea 544/2001 oferă un mecanism clar de acțiune:
Reclamația administrativă: Atunci când nu primiți informațiile sau cele primite sunt incomplete, puteți depune (nu este obligatoriu) o reclamație administrativă către conducătorul instituției (primar, prefect, manager etc.) în termen de 30 de zile de la refuzul explicit sau tacit (lipsa răspunsului în 10 sau 30 de zile, după caz).
Acțiunea în instanță este scutită de taxă de timbru și ar trebui să fie instrumentul principal al jurnaliștilor și al societății civile. APADOR-CH a făcut și un ghid concret pentru utilizarea Legii 544/2001.
Recomandăm jurnaliștilor să nu se descurajeze și să folosească sistematic calea justiției. Deși poate fi un proces anevoios, fiecare victorie în instanță este o lecție de transparență pentru instituția respectivă, dar mai ales pentru restul cetățenilor. Trebuie însă să fim realiști, un proces poate dura atât de mult încât, de multe ori, informația devine irelevantă la momentul obținerii ei. Acesta este un calcul cinic pe care multe autorități îl fac. De aceea, este crucial ca presa să facă public nu doar refuzul inițial, ci și demersurile legale ulterioare, transformând lupta pentru informație într-o știre în sine și exercitând presiune publică imediată.
Ați aflat despre campania „Jurnalului de Argeș”, pornită de la cazul ing. silvic Sever Pahonțu, care, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu prin care a adus la cunoștința autorităților publice RA Romsilva, Consiliul Judeţean și Prefectura Argeș abuzurile grave și ilegalitățile la care a fost supus. Insă instituțiile publice cărora li s-a adresat nu au avut nicio reacție. Interesându-ne, ca jurnaliști, de soarta memoriului inginerului silvic Sever Pahonțu, am aflat de la Prefectura Argeș că documentul a fost trimis spre topire, fără comunicarea modului cum a fost soluționat. Credeți că nerespectarea legii informațiilor publice, ascunderea adevărului sub preș, din diferite motive, aduce atingere drepturilor omului?
– Cazul relatat este îngrijorător. Lipsa de reacție a autorităților și distrugerea unui document care semnala posibile abuzuri ridică serioase probleme privind respectarea legii și a demnității umane. Transparența nu este un moft administrativ, ci o garanție a drepturilor fundamentale. Atunci când instituțiile aleg să ascundă informații sau să le elimine, se compromite nu doar dreptul la informare, ci și dreptul la justiție, la protecția împotriva abuzurilor și la o administrație responsabilă. Din acest punct de vedere, da – opacitatea și indiferența autorităților pot constitui o atingere directă a drepturilor omului.
Dreptul la informare nu este un scop în sine, ci un instrument fundamental pentru exercitarea celorlalte drepturi. Când autoritățile statului ascund informații despre ilegalități, ele protejează abuzatorii și subminează statul de drept. Într-un astfel de caz, secretomania nu doar că aduce atingere drepturilor omului, dar le compromite în mod direct prin permiterea continuării abuzurilor. Faptul că un cetățean, în condiții de suferință extremă, a simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă, iar instituțiile l-au ignorat, arată o criză morală și instituțională profundă.
Credeți că, având în vedere modul în care „evoluează” relațiile între instituțiile statului și cetățeni, sau mai exact, cum îi tratează instituțiile statului pe cetățenii României, ne îndreptăm spre dictatură?
– Termenul de „dictatură” este unul extrem și trebuie folosit cu prudență. Totuși, ceea ce observăm este o erodare constantă a principiilor democratice și o tendință îngrijorătoare de autoritarism.
O democrație funcțională se bazează pe încredere și responsabilitate. Când instituțiile statului tratează cetățenii cu dispreț, refuză dialogul, ascund informații și se consideră deasupra legii, ele creează un climat de neîncredere care este terenul fertil pentru derive autoritare.
Această atitudine de superioritate a funcționarului public față de cetățean este, în esență, o formă de tiranie birocratică care sufocă participarea civică și subminează bazele statului de drept.
Așadar, având în vedere înțelesul comun al termenului „hibrid” și faptul că acesta este des folosit în actuala perioadă (autoturism hibrid, război hibrid, amenințare hibridă), putem concluziona că avem o democrație hibridă, în care elementele și constantele democratice coexistă cu cele autoritare.
Cine ar trebui să ia atitudine?
– Răspunsul este simplu, dar complex în aplicare: toată lumea. Lupta pentru transparență este o responsabilitate colectivă. Doar prin presiune constantă din partea presei, a societății civile și a cetățenilor putem forța statul să iasă din cultura secretomaniei și să redevină un serviciu public în adevăratul sens al cuvântului.
0 Comentarii