
M-a întristat, și nu doar pe mine, ce a spus Ladislau Boloni despre Dobrin, o figură iconică nu doar a Argeşului, ci a fotbalului românesc. Păcat că Boloni îmbătrânește urât și jignește vreo două generații de români care s-au bucurat de fotbal prin Dobrin și au respirat fotbal prin driblingurile acestuia. Citat din Loți Boloni: „Dobrin si Balaci au jucat puțin fotbal la nivel mare, doi-trei ani și au dispărut. (…) Dar Dobrin, un bun Dobrin, trebuia să găsească soluții. Eu am stat cu Dobrin în aceeași cameră, când, înaintea unui meci important, la ora 02.00, încă juca rummy pe bani cu Dudu Georgescu. Nu poți! Nu vorbesc despre asta, că nu vreau să distrug eu statui. Dar cu Gicu Dobrin nu puteai să mergi la luptă, nu puteai!” Lăsând la o parte că tocmai asta face dl Boloni prin declarația sa, murdărește o statuie, mă întreb, ca și dna Gica Dobrin, care și-a apărat soțul cu multă empatie și bun simt, de ce nu a spus aceste lucruri când Gâscanul și Balaci trăiau. Așa ar fi fost bărbătește și creștinește. În fine, nu poți cere caracter de unde nu (mai) e.
Profit de context și să-l compar pe Boloni cu Lucescu. Ce fițe a făcut, ce condiții a pus și ce salariu a cerut Boloni, când a fost solicitat să preia echipa națională și ce atitudine demnă, non mercantilă și corectă, în primul rând față de România, a avut nea Mircea. Ca să-i răspund celui supranumit „Doctorul”, nea Gică Dobrin nu a jucat doar „doi, trei ani la nivel înalt”, ci mai bine de un deceniu și jumătate. În mare parte, lui i se datorează cele două titluri de campioană, din 71-72 și 78-79, când FC Argeș, o echipă din provincie, a oprit supremația granzilor din București. Cum spuneam, Dobrin a marcat și totodată a inspirat prin geniul lui vreo două generații de români. Era atât de iubit, încât făcea stadioane pline chiar și la antrenamente, după cum și-au reamintit unii dintre colegii lui în rubrica de sport „La ceasul amintirilor”, din „Jurnalul de Argeș”.
Mă mai întreb și cum se va uita Boloni în ochii lui Radu II, colegul de la Steaua cu care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, dar și coleg cu Dobrin la FC Argeș și de două ori golgheter al României grație paselor Gâscanului, atunci când se vor întâlni. Trist e că această răutate vine tocmai în contextul în care, prin efortul administrației locale conduse de primarul Cristian Gentea, începe construcția noului stadion care, nota bene, va purta numele lui Nicolae Dobrin. (Ca o paranteză, încă nu știu vreun stadion din România care să poarte numele Boloni). Și, atenţie, pe noul stadion de la Pitești va juca și naționala Romaniei, al cărei tricou l-a purtat inclusiv Ladislau Boloni. Ca să fiu mai clar, declarațiile dlui Boloni jignesc Piteștiul, nu doar memoria lui Dobrin. Așa că nu m-ar mira ca la meciul de acasă, de vineri, 16 ianuarie, cu FCSB, suporterii alb-violeți să apere, așa cum știu ei mai bine, onoarea Argeșului și icoana lui Dobrin.
Citește și Ultimele noutăți despre stadionul din Pitești. De când aștepta Gentea ziua asta
Citește și Un club de tradiție din fotbalul românesc, în pragul desființării din cauza lipsei de finanțare




0 Comentarii