Web Analytics

Haralamb Georgescu, un arhitect piteştean în America

de | 20.09.2012 13:15 | Cultură

Haralamb H. (Bubi) Georgescu cunoscut și sub numele de Harlan Georgesco, a fost un arhitect modernist român din perioada interbelică, discipolul și apoi partenerul lui Horia Creangă. S-a născut la Pitești în anul 1908 și după ce a urmat cursurile primare în localitate, a frecventat cursurile gimnaziale și liceale la Iași, respectiv Alba Iulia. La București a absolvit Institutul Politehnic, facultatea de arhitectură în anul 1933 și până la finalul celui de-al doilea război mondial și-a pus amprenta asupra clădirilor hotelului ARO Palace din Brașov, Halelor Obor în București, Imobilului ARO din București sau Restaurantului „Pescăruș”. După ocuparea sovietică și instaurarea regimului comunist în România, piteșteanul a emigrat în Statele Unite.

A fost profesor asociat la Școala de Arhitectură a Universității din Nebraska

Haralamb Georgescu a fost la început profesor asociat la Școala de Arhitectură a Universității din Nebraska, urmând ca din anul 1951 să se mute în orașul Los Angeles, unde a început o intensă și prolifică activitate profesională. A elaborat în parteneriat sau individual, un număr mare de proiecte, până la decesul său, în toamna anului 1977. Georgescu a rămas aproape total necunoscut în cercurile de arhitecți români, până la (re)descoperirea sa de către arhitectul american Tim Braseth în 2007.
Haralamb Georgescu a fost atras, în același timp și de domeniul teoretic, fiind cooptat în comitetul de redacție al revistei „Simetria”, unde a publicat o serie de articole care se vor distanța de linia moderat-conservatoare încă prezentă în arhitectura vremii. Georgescu a obținut Premiul I la concursul pentru reconstruirea Teatrului Național din București, în anul 1946. Georgescu s-a încadrat printre arhitecții eminenți ai Mișcării Moderne arhitecturale. În mod special în epoca interbelică, tot ce s-a construit în România, până în anii următori încheierii războiului se aliniază arhitecturii moderne din importante țări europene.

Cele mai importante realizări, Imobilul Aro Palace de pe Calea Victoriei și Hotelul ARO Palace din Brașov

Dintre clădirile realizate de piteștean în România amintim Imobilul Aro Palace de pe Calea Victoriei din centrul Bucureștiului și Hotelul ARO Palace din Brașov, reședința numeroșilor oaspeți și participanți la Festivalul de muzică ușoară „Cerbul de Aur”. De asemenea, în anul 1942 Haralamb Georgescu a amenajat standurile românești de la Târgurile Economice din Leipzig și Viena. Până la dispariția sa fulgerătoare din 22 noiembrie 1977, Harlan (cum și-a spus în America) Georgescu realizează un număr impresionant de proiecte într-o varietate deosebită: vile și locuințe private și rezidențiale, imobile de locuințe publice, edificii sanatoriale și pentru persoane în vârstă, edificii culturale și de recreere, clădiri de birouri și de cult religios. Printre partenerii săi din toată perioada americană se numără personalități precum Paul Laszlo, decorator de interior, arhitecții Mc Alister și Wagner, James Larson, Howard Lapham, designer asociat.

„Sky Lots”, un proiect de anvergură pentru un cartier rezidențial din Los Angeles

Așa cum se pronunța cercetătorul american Jeffrey Head, Georgescu a anticipat o serie de probleme cu mult înainte de recunoașterea generalizată a impactului încălzirii globale și a creșterii exponențiale a populației. Proiectul său intitulat „Sky Lots” (1965-1967) a reprezentat o viziune a unui mediu integrat și durabil, un proiect pragmatic și nu utopic sau futurist. Inițial conceput ca proiect pentru un cartier rezidențial din Los Angeles, California, pentru a elimina extinderea urbană tot mai mare, proiectul a avut drept scop eficientizarea prin economisire de teren, materiale și resurse și ameliorarea calității vieții navetiștilor prin reducerea traficului. „Arhitectura, spunea Haralamb Georgescu, trebuie să manifeste în cel mai înalt grad aceleași legi morale ca și omul, trebuie să fie onestă, simplă, modestă, curajoasă și spirituală. Trebuie să se supună legilor materiei și legilor spiritului”.
M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole