CS Dacia Mioveni 2012 a reușit performanța de a intra în lumea bună a handbalului feminin din România, la nivel de junioare I. Ambiția tânărului club argeșean de a se califica la Turneul Final, declarată în mod deschis la începerea campionatului, părea fantezistă și a fost privită cu neîncredere de cei care știu că în sport e nevoie de timp pentru a atinge marea performanță. Cu evoluții din ce în ce mai bune în campionatul regulat, cu investiții în jucătoare și cu o mutare decisivă pentru o nouă echipă de antrenori, ambițiile s-au transformat într-o frumoasă și surprinzătoare realitate. La Turneul Semifinal de la Buzău, echipa antrenată de Daniel Gheorghe și de Georgianos Macri s-a calificat de pe locul I al grupei la Turneul Final. Cele mai valoroase opt echipe din România, la nivelul junioare I, vor forma două grupe ce vor da echipele pentru semifinale, finala mica și finala mare. CS Dacia Mioveni 2012 a fost repartizată în grupa A, unde se va bate cu ASC Sc 181 SSP București (etapa I), CSS 2 București (etapa a II-a) si ACS Corona 2010 Brașov (etapa a III-a). Din grupa B fac parte CSM București, Marta Baia Mare, HC Activ CSO Plopeni si CSS 2 Baia Mare. Conștiente de nivelul ridicat al competiției, tinerele sportive din Mioveni își doresc să lupte pentru fiecare secundă de joc și să surprindă în mod plăcut, din nou.
articol scris miercuri, 10 mai 2017
Handbalistele din Mioveni au ajuns la Turneul Final

Distribuie!
Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj
Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!
Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!
Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”
Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!
Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE
Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!
Polonia a făcut șapte schimbări în lot înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor
Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a modificat lotul pentru meciurile cu România și Suedia din Liga Națiunilor. Față de convocările din […] Citește!
Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire
Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!
Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital
Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!
Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată
Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!
Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești
Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!
Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril
Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!
Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți
Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!
Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion
O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii