Web Analytics
scris miercuri, 31.05.2023

Guvernul aprobă fonduri pentru fermierii afectați de secetă

Guvernul aprobă, în ședința de miercuri, fonduri pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei de anul trecut.

Guvernul aprobă fonduri pentru fermierii afectați de secetă

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, înainte de ședința Guvernului, că Executivul va analiză și aproba o decizie în ceea ce privește asigurarea fondurilor pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei pedologice de anul trecut, potrivit Antena3.

Citește și: Argeș. Doi muncitori, surprinși de un mal surpat într-o carieră de piatră! Unul este încă prins sub dărâmături!

Suma totală prevăzută în document este de 300 de milioane de lei.

„De asemenea, analizăm măsurile la nivelul Ministerului Energiei și Ministerului Economiei pe care le vom lua pentru asigurarea unor scheme de ajutor pentru marii consumatori.

Din analizele pe care le-am primit de la Institutul Național de Statistică a rezultat nevoia de a sprijini industria. Industria, din păcate, a avut un trend descrescător, desigur, au fost și consecințele a ceea ce a însemnat criza energetică și în această criză a lanțurilor de aprovizionare cred că, prin aceste măsuri, putem să revenim pe o speranță prin care industria românească să reintre pe un trend crescător”, a afirmat prim-ministrul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...