Web Analytics
scris joi, 18.11.2010

Gura bate… fiscul

# „Şeicul” Ţurlea a încălecat pe „cămila” Pandele şi s-a dus cu jalba în proţap la ministrul Ialomiţianu. Marin Ţurlea, directorul executiv adjunct de la Finanţe, refuză să se alinieze noilor „standarde” politice impuse de preşedintele PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei. Ţurlea se crede stat în stat la Finanţe, iar singurele reguli pe care le respectă sunt cele legate de interesele personale. Asta dacă ar fi să dăm crezare unor informaţii aruncate în piaţă de tabăra lui Andrei. Alţii, dimpotrivă, susţin că Ţurlea a rămas printre puţinele persoane cu demnitate din actuala echipă de conducere de la Fisc, care nu doar că ştie carte, dar şi refuză să execute comenzi politice împotriva unor agenţi economici care n-ar fi pe placul lotrilor portocalii care haiducesc judeţul Argeş. Care să fie adevărul? Ca întotdeauna, probabil că undeva pe la mijloc. Faptul e că, deşi a fost avertizat în mai multe rânduri să se alinieze liniei partidului, adjunctul de la Finanţe i-a cam dat cu flit senatorului Andrei, fapt pentru care acesta din urmă a decis să-i retragă sprijinul politic. Când a văzut că nu e de glumă, „şeicul” Ţurlea a început să dea din colţ în colţ şi să facă anticameră pe la biroul lui Andrei. Numai că senatorul i-a întors „flitul”, cerându-i adjunctului de la Fisc să închidă uşa pe dinafară şi să aştepte decizia pe care o va lua partidul, după ce cazul său va fi pus în discuţie într-o şedinţă a C.O.D.A. Panicat de perspectiva că ar putea să-şi piardă postul, directorul adjunct Marin Ţurlea l-a accesat pe finul său, deputatul Sorin Pandele, căruia i-a cerut un ajutor disperat. Finul parlamentar l-a luat de mână pe naşul director şi l-a dus direct în audienţă la ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Aşa a aflat şi ministrul că nea Marin Ţurlea este unul dintre cei mai vechi şi mai verticali finanţişti, aşa şi pe dincolo… La sfârşitul odei omagiale de autoprezentare, cei doi nu s-au abţinut să nu-i bage şi o strâmbă senatorului Andrei, explicându-i ministrului că acesta nici n-a venit bine în judeţul Argeş şi a început să taie capetele oamenilor de valoare din PDL. Gheorghe Ialomiţianu a mimat că îi ascultă pe Ţurlea şi pe Pandele, iar la final i-a asigurat că o să analizeze cu celeritate speţa, după care o să stea şi el de vorbă cu preşedintele de la Argeş. Şi a stat… Imediat ce cuplul Pandele-Ţurlea a părăsit biroul ministerial, Ialomiţianu a pus mâna pe telefon şi l-a informat pe senatorul Mircea Andrei că doi „flăcăi” neorientaţi de la Argeş, un deputat şi adjunctul de la Finanţe, au venit la el să se plângă de modul cum conduce filiala judeţeană a PDL. Cunoscut ca unul căruia nu-i place să rămână dator, cu siguranţă că senatorul Andrei se va „revanşa” faţă de deputatul Pandele şi de adjunctul Ţurlea, cât de curând. Mai exact, atunci când cei doi se vor aştepta mai puţin. De, măi, oameni buni…! Dacă eraţi niţel mai orientaţi şi solicitaţi puţină consultanţă la Jurnalul de Argeş, v-am fi avertizat să nu intraţi singuri în gura lupului că Andrei se numără printre parlamentarii care au făcut cel mai tare lobby în PDL pentru ca Gheorghe Ialomiţianu să fie nominalizat pentru funcţia de minstru al finanţelor. (Gabriel Grigore)

Gura bate… fiscul

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...