Web Analytics
scris miercuri, 24.07.2024

Grupul lui Viktor Orban și Le Pen, exclus de la împărțirea posturilor de conducere în Parlamentul UE

Majoritatea centristă care domină Parlamentul European după alegerile din 6-9 iunie a împiedicat două grupuri politice de extremă-dreapta să obțină posturi de conducere în comisiile Parlamentului European, dar a oferit unele funcții unui al treilea grup, mai moderat, scrie Politico.

Grupul lui Viktor Orban și Le Pen, exclus de la împărțirea posturilor de conducere în Parlamentul UE

Posturile de conducere din Parlamentul European au fost împărțite în ultima săptămână, în funcție de succesul grupurilor politice în alegerile europene din iunie. Doar că algoritmul nu a fost aplicat în toate cazurile. Conform acestui principiu, noul grup de extremă-dreapta Patrioții pentru Europa, a treia forță ca mărime din europarlament, ar fi trebuit să primească două comisii – pentru transporturi și pentru cultură și educație, scrie Politico.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă, deoarece grupurile centriste, care asigură majoritatea, au votat împotriva politicienilor din aceste partidele extremiste, impunând un așa-numit „cordon sanitar”.

Citește și: Libertatea presei, încă în pericol în multe state ale UE. Probleme cu independența editorială, inclusiv în România (raport CE)

Grupul Patrioților, care găzduiește 84 de deputați europeni aliniați cu Viktor Orbán și Marine Le Pen, a fost astfel exclus din proces. Și deputații din Europa Națiunilor Suverane (grupul construit în jurul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania) au fost complet excluși din pozițiile de conducere.

Harald Vilimsky, membru al Partidului Libertății austriac din Austria și vicepreședinte al grupului Patrioților, a criticat celelalte grupuri pentru că folosesc „cordonul sanitar pentru a ne împiedica să lucrăm pentru alegătorii noștri”. El a avertizat că Patrioții „vor reacționa” și „vor încerca să stabilească alianțe” cu alte forțe politice pentru a deveni mai puternici, fără a oferi însă detalii în acest sens.

Într-o conferință de presă susținută marți, eurodeputata maghiară Kinga Gál a afirmat că blocada reprezintă o încălcare a regulilor Parlamentului. Ea a mai spus că grupul Patrioților va „contesta” decizia în cadrul Conferinței președinților – organismul care reunește șefii grupurilor politice – și va explora „toate căile de atac legale disponibile”, mergând inclusiv până la sesizarea instanței supreme a UE de la Luxemburg.

Citește și: Cum s-a aflat de violul făcut de directorul Casei Studentului. Nevasta a bătut-o pe minora cu care bărbatul ei a făcut sex şi aceasta a reclamat la poliţie

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită