Greva din Educație a încetat. Iată comunicatul oficial al sindicaliștilor: „Greva se suspendă! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:
– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024. În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.
Citește și: Preot descoperit mort în casă. Era așteptat la o cununie religioasă
Potrivit actului normativ publicat de Guvern, profesorii vor avea în medie 1.300 de lei brut în plus la salariu, iar 400 de lei brut vor primi cei din categoria personalului nedidactic. Mai mult, se vor acorda inclusiv prime până în anul 2027. Pe de altă parte, majorarea de 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua lege a salarizării de la 1 ianuarie 2024 nu este menționată în ordonanța de urgență, așa cum au cerut profesorii. Procentul este stipulat doar în nota de fundamentare.
Cele trei săptămâni au deja și primele consecințe. Probele de competență pentru bacalaureat au fost suspendate și vor fi echivalate cu mediile din timpul liceului. Probele scrise la evaluarea națională încep pe 19 iunie, iar cele la bacalaureat pe data de 26 iunie.
0 Comentarii