Prima zi de școală s-a desfășurat azi, în multe școli, fără festivități, o premieră în ultimii 35 de ani iar aproximativ 20.000 de profesori revoltaţi de măsurile de austeritate din Educaţie au ales să protesteze în București, timp de aproximativ șase ore, în loc să participe la deschiderea noului an școlar. Au fost prezente Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”. Acțiunile de protest vor continua, iar greva generală nu este exclusă, spun liderii de sindicat, profesorii fiind deciși să nu cedeze.
Profesorii s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, apoi au plecat în marş pe străzile Bucureştiului spre Cotroceni. La Cotroceni a fost primită o delegaţie de sindicalişti care a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre nemulţumirile oamenilor din Educaţie. Sindicaliștii au solicitat la întâlnirea de la Cotroceni demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor asumate de Guvern privind sistemul de învățământ.





După discuțiile cu Nicușor Dan, liderii de sindicat din Educației au declarat că acțiunile de protest vor continua, iar greva generală nu este exclusă. Prin urmare, mâine profesorii vor fi în sălile de clasă, dar nu vor preda. Pe de altă parte, ministrul Educației, Daniel David (căruia protestatarii îi cer demisia), spune că îi așteaptă marți sau miercuri la discuții, dar pentru anul acesta şcolar nu prea se mai poate schimba nimic.
0 Comentarii