Începând cu acest an la Grădina Zoologică Pitești se va inaugura pavilionul pentru terarii, păsări exotice și pești, investiție ce a fost începută încă din anul 2011 și a cărei valoare a fost estimată în acea perioadă la 900.000 de lei. Directorul Administrației Domeniului Public Pitești, Mircea Braniște ne-a precizat că până în luna mai a acestui an se va inaugura noua clădire și că în perioada următoare vor fi achiziționate și animalele. „Am terminat anul trecut o investiție începută în 2011 și anume pavilionul pentru terarii, păsări exotice și pești. Acum prospectăm piața vizavi de ceea ce înseamnă „mobilarea” pavilionului cu animale. Noi credem că în cursul lunii mai vom putea inaugura locul. A fost o lucrare care a fost bugetată timp de trei ani, 2011-2013, iar în ultimul an am avut un buget de aproximativ 300 de mii de lei. Acum am început să verificăm piața pentru a achiziționa animale”.
În acest an la Grădina Zoologică Pitești sunt în curs de derulare și alte proiecte. Cele mai importante investiții sunt construirea unui adăpost pentru zebre și canguri, extinderea țarcurilor de ierbivore, dar și construirea unor vestiare pentru angajați. Pentru terminarea acestor investiții Zoo Pitești a primit un buget de aproximativ 245 de mii de lei.
Alex Vlaicu
Simona Halep se retrage de la Auckland și Australian Open
Simona Halep a anunțat, joi, 26 decembrie, că nu va mai putea participa la turneele de la Auckland...
0 Comentarii