Web Analytics

„După 10 ani am câştigat procesul cu Distrigaz în privinţa proprietăţii reţelei de conducte de gaze”

de | 15.11.2017 18:12 | Politica si Administratie

6 Botarca# Declară Gheorghiţă Boţârcă, primarul oraşului Topoloveni

Autoritățile locale de la Topoloveni conduse de primarul Gheorghiță Boțârcă au câștigat în sfârșit procesul cu Distrigaz în privința proprietății rețelei de conducte de gaze aflată pe teritoriul orașului. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă și irevocabilă, iar acum Distrigaz este obligată să plătească redevență către autoritățile locale pentru folosirea acestei rețele de conducte. „Ne-am judecat 10 ani de zile în toate tribunalele, în tribunalul de contencios, judecătorie și la Înalta Curte, aceeași procedură la Tribunalul Comercial, aceeași procedură în civil și am câștigat peste tot până la Înalta Curte și a rămas acum definitivă și irevocabilă că proprietatea este într-adevăr a noastră și ăștia sunt obligați să-mi plătească redevență conform hotărârii Consiliului Local pentru folosirea bunului aflat în proprietatea privată a orașului Topoloveni, adică a rețelelor din pământ. Nu știu în ce condiții și-au realizat ceilalți bunurile pentru că a existat acea șmecherie ca și de la Distrigaz, ca și de la CEZ, că după ce faci o rețea să le-o transmiți lor în proprietate. Acum deja, ăștia de la Distrigaz, după ce am câștigat procesul, la câțiva dintre cetățeni care au făcut solicitări către ei și nouă, la Primărie, ne cer să le-o dăm în folosință. Nu mai zic să le-o dau în proprietate cum mă somau până mai ieri. Folosința îmbracă mai multe forme! Pot să o dau în folosință gratuită sau cu titlu oneros să-mi recuperez și eu cheltuiala și eu o dau cu titlu oneros, o dau cu plata unei redevențe. Conducta care am pus-o în pământ și el o folosește și se îmbogățește prin tarife, trebuie acum să aducă bani la nivel de Consiliu Local”, ne-a declarat Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii