”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (17)
Cristina Rousseau: Domnule Nedelea, vrem să aflăm cât mai multe lucruri inedite din interiorul acestei mari familii numite Dacia. Prin urmare, ce ați povesti aici?
Nedelea Gheorghe: Vă destăinui câteva picanterii. La începutul anilor ’80, într-o zi de Bobotează când erau vreo minus 20 de grade Celsius afară, venind de la schimbul doi cu un autobuz vechi, vai mama lui, cursa spre cartierul Spitalul Militar, aproape de miezul nopții, undeva în apropierea blocurilor de la Mărăcineni, șoferul autobuzului din spate, de câteva minute tot îl semnaliza pe cel în al cărui autobuz mă aflam. Nea, nu mai știu cum îl chema, se tot uita în oglinda laterală și se înfuria vizibil și, nemaisuportând, exclamă deodată foarte nervos către mine (eram prieten cu șoferii), care stăteam pe scara interioară a autobuzului, în față dreapta: ,,Uite, domnule, ce nebun e ăsta din spate! Ce-o fi având, dom’ne, cu mine, mă semnalizează într-una de la Ciumești, parcă e nebun! Cât să merg dom’ne, de repede, vezi și dumneata ce e jos, gheață, zăpadă… Uite, dom’ne, îi fac plăcerea, îl las să mă depășească!” Urmăritorul nostru intră în depășire, încetinește autobuzul în dreptul nostru, un domn deschide ușa și șoferul intrat în depășire spune cu voce tare: «Colegule, vezi, dom’ne, că ai pierdut rezervorul de motorină, ți-a căzut pe la Ciumești, nu vedeai că te semnalizăm?» Șoferul autobuzului în care mă aflam, crezând că e o glumă, era mai mereu luat în derâdere de unii colegi, nu știu din ce cauză, îi replică: «Băi, omule, ce vorbești acolo, pe frigul ăsta îți arde de glume?» Nu a vrut să creadă! Nu am mai parcurs 50 de metri și motorul autobuzului s-a oprit brusc. Cobor cu șoferul și încă doi colegi, mergem în spatele autobuzului, să vedem ce s-a întâmplat, era un ger de ți se lipeau nările nasului, mai bătea și o viforniță și ce să vedem? Nu mai exista rezervor…
Am făcut greșeala de a-l însoți pe șofer câțiva km înapoi până am găsit rezervorul, iar norocul nostru a fost că am mai prins un autobuz în coadă care venea dinspre Uzină noaptea. Ne-au ajutat niște navetiști și am urcat rezervorul de motorină pierdut în autobuzul oprit.
Când ne-am întors la autobuzul nostru, nu mai rămăseseră în el decât două persoane, prieteni de-ai mei și ai șoferului, evident… A fost groaznic, am fost la un pas de șoc hipotermic când am ajuns pe str. Plevnei în stația de taxi, de lângă actualul hotel „Carmen”, unde un domn taximetrist s-a îndurat de noi, văzându-ne în starea în care ne aflam și-n urma povestirii pățaniei noastre tragi-comice cu rezervorul buclucaș, deși avea foarte multe comenzi, m-a dus până acasă la Bascov. Ţin să precizez că, în acea perioadă, circulația mașinilor particulare era interzisă total iarna.
Domnul director Matea Nicolae, când era Șeful Serviciului CTC pe Uzină, avea obiceiul din când în când să mai facă câte un control de rutină în Uzină la schimburile doi și trei. În Secția Montaj General, dl. director îl găsește pe un controlor, un prieten al meu, dormind lângă un stand de probe, cu picioarele pe masă, încrucișate! Domnul director se apropie de el și-i spune la ureche: «Scoală, Matea e în Secție», la care controlorul îi răspunde: «Lasă-mă, bă, în pace!», crezând că un coleg face o glumă! Dl Matea insistă: «Scoală-te!», avea și o voce baritonală! Controlorul realizând că situația e reală, sare în picioare și instantaneu îl salută: «Să trăiți!» Vă dați seama ce figură a făcut «împricinatul» când și-a văzut șeful cel mare care se deghiza de fiecare dată, era îmbrăcat în salopete, cu o bască pe cap, se mai mânjea și un pic cu vasilină… era fabulos!
Citește și Costache Gheorghe, şef Departament Mediu: ,,După revoluţie au avut loc transformări majore”
0 Comentarii