Prozatorul, romancierul şi scenaristul George Şovu s-a născut la 30 ianuarie 1931 în comuna Ţiţeşti, judeţul Argeş. Este fiul Elisabetei (născută Stănescu) şi al lui Samson Şovu, veritabili ţărani de pe meleagurile argeșene. George Șovu învaţă în satul natal între anii 1937 și 1941), în comuna de atunci Livezeni, judeţul Argeş între 1941 și 1944 şi la Şcoala Normală din Câmpulung în perioada 1944-1951, iar apoi studiază la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi între 1951 și 1955.
A fost directorul liceului Dante Aligheri din București
George Șovu lucrează în Bucureşti, ca redactor şi secretar de redacţie la Agenţia Română de Presă (1955-1961), profesor de limba şi literatura română şi director al Liceului „Dante Alighieri” (1961-1974), profesor la Liceul „Gheorghe Lazăr” (1974-1992), concomitent fiind, din 1974 până în 1991, şef al inspectorilor de limba şi literatura română din Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, consilier la Ministerul învăţământului, reprezentant al Inspectoratului Şcolar în Consiliul profesoral al Facultăţii de Limba şi Literatura Română. Este membru al Biroului consiliului de conducere al Societăţii de Ştiinţe Filologice (1980-1992), realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune. Debutează cu versuri în 1951, la „Scânteia tineretului”, publicând, în timp, peste o mie de articole, reportaje, eseuri în „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Cinema”, „Convorbiri literare”, „România literară”, susţinând rubrici în „Pentru patrie”, „Limba şi literatura pentru elevi”. Scrie scenariile unor filme de mare succes în anii ‚80, în regia lui Nicolae Corjos așa cum ar fi Declaraţie de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenţie (1988), Liceenii rock’n’roll (1991) sau Liceenii în alertă (1993).
Filmul „Declaraţie de dragoste” – premiat la câteva festivaluri internaţionale din Egipt, Franţa sau Italia
Lui George Șovu i se atribuie Premiul I şi titlul de laureat pentru filmul Declaraţie de dragoste la Festivalul „Cântarea României”, Premiul I pentru romanul Furtună de mai la acelaşi festival (1987), „Premiul tinereţii” pentru filmul Declaraţie de dragoste la Concursul filmului cu tematică pentru tineret de la Costineşti (1985), Trofeul Micului Cititor pentru volumul Liliac alb în ianuarie (1985). Filmul „Declaraţie de dragoste” a mai fost premiat la câteva festivaluri internaţionale din Egipt, Franţa sau Italia. În plan literar, calitatea scenariilor lui Şovu o reprezentau francheţea, prospeţimea şi lipsa tezismului. Mai precis: linia foarte subţire a ideii pedagogice, lucru vital pentru o tematică sufocată îndeobşte de lirism ideologizat. Carenţele scriiturii (idealismul melodramatizat, dialogul livresc şi infuzia liricoidă, departe de modelul real al subiecţilor) dispăreau în tratarea cinematografică, în ritmul secvenţial şi culoarea comportamentală. Proza scurtă, ca şi romanele lui Şovu urmăresc tribulaţiile erotice ale adolescenţei, cu băieţi puri, poetici, situaţi fatalmente în situaţii de impas familial ori, mai ales, între două iubiri, între ispita carnală şi „prototipul angelic”. Protagonişti sunt profesori de filosofie ale căror familii mor la cutremurul din 1977 şi care devin etaloane ale perfecţiunii moral-didactice, tinere profesoare (precum Andreea din romanul Tandreţe, 1986), ziarişti ca Valeriu Dobreanu din Dragoste şi moarte (1994) (unde este de bănuit, până la un punct, un alter ego al autorului), iniţiat nu doar în artele marţiale, ci şi în amara şcoală politică a vieţii duplicitare şi pentru care onoarea, cavalerismul compun un cod existenţial menit, inevitabil, ostracizării, nedreptăţilor, dar şi triumfului prin nobilă resemnare. Febre, accidente, spitalizări, neînţelegeri şi împăcări siropoase, alături de cenacluri literare la care liceeni (precum Roxana şi Ileana din Căpitanul Rox, 1991) participă „cu regularitate şi însufleţire, ca şi la cercul de matematică”, se întâlnesc mai în fiecare pagină. La fel, siluete liliale, fete cu picioare lungi, fragile nimfete evoluând ingenuu către carnalităţi lirico-livreşti, cu o pudoare etanşă, dar şi cazuri maladive (o tuberculoză, o surzenie temporară etc.) iute recuperate pedagogic, prin solidarizarea spontană a forţelor binelui, în redimensionări moralizante, cu prietenii trădate, copii din flori, adultere, bunici înţelepţi şi ultracomprehensivi, orfani, paţachine pe post de mamă vitregă, virginităţi pierdute mai mult sau mai puţin fericit, delaţiuni absurde (acuzaţii de spionaj) dar nu mai puţin periculoase, totul împodobit metaforic (Lucian Blaga este adesea citat aici), fără agresivitate, fără conflicte corozive, fără psihologii demonice, excrescenţe malefice, adică la antipodul unor practici occidentale în literatura genului. În publicistică, aceeaşi tentă sentimental-moralizantă: volumul Martor incomod (1999) reuneşte o sută de articole publicate de Şovu în revista „Pentru patrie”.
Opera
În ceea ce privește opera literară a argeșeanului de la Țițești trebuie specificate lucrările Cadenţa generaţiei, Bucureşti, 1974, Scrisori de acreditare, Bucureşti, 1976, Declaraţie de dragoste, Bucureşti, 1978, Jarul din palmă, Bucureşti, 1979, Dragul nostru Alex…, Bucureşti, 1981, Răspuns la post-restant, Bucureşti, 1981, O vară de dor, Bucureşti, 1983, Liliac alb în ianuarie, Bucureşti, 1984, Dans în foişor, Bucureşti, 1984, Furtună de mai, Bucureşti, 1985, ediţia Căpitanul Rox, Bucureşti, 1991, Fascinaţii, Bucureşti, 1985, Tandreţe, Bucureşti, 1986, Dimineaţa iubirii, Bucureşti, 1987, Ochii timpului, Bucureşti, 1988, ediţia Bucureşti, 2003, Întâlnire-n oglindă, Bucureşti, 1989, Liceenii, Bucureşti, 1991, Liceenii rock’n roll, Bucureşti, 1992, Extemporal la dirigenţie, Bucureşti, 1992, Liceenii în alertă, Bucureşti, 1993, Virginitate (în colaborare cu Mihai Opriş) Bucureşti, 1994, Dragoste şi moarte, Bucureşti, 1994, Martor incomod, Bucureşti, 1999, Misterele din vila părăsită, Bucureşti, 2000, Dialog tainic, Bucureşti, 2000 și Romanticii, Bucureşti, 2003. De asemenea George Șovu este autorul antologiei „De românească învăţătură. Antologie de literatură populară şi cultă cu conţinut religios”, Bucureşti, 1992 (în colaborare cu Silvestru Boatcă).
M.I.
0 Comentarii