Web Analytics
scris vineri, 09.01.2026

George Simion, despre Nicușor Dan pe tema avioanelor elvețiene: „Dezinformare? Nicușor Dan se plânge de dezinformare?”

Liderul AUR, George Simion, lansează un atac politic împotriva președintelui Nicușor Dan, pe tema aeronavelor elvețiene care l-au escortat pe liderul de la Cotroceni în drumul spre țară din Franța.

George Simion, despre Nicușor Dan pe tema avioanelor elvețiene: „Dezinformare? Nicușor Dan se plânge de dezinformare?”

Citește și Bărbat bănuit că şi-ar fi ucis tatăl în noaptea dintre ani

George Simion a lansat mai multe întrebări retorice, în care critică atitudinea lui Nicușor Dan, care a acuzat o campanie de dezinformare în privința zborului său din Franța în România.

„Dezinformare? Nicușor Dan se plânge de dezinformare??? Tocmai el?

Este dezinformare că, împotriva intereselor agricultorilor români, România semnează azi acordul Mercosur?

Este dezinformare că alocațiile copiilor români nu se indexează cu inflația, dar noi dăm sute de milioane de euro altor state?

Sau era dezinformare, în campanie, că nu va guverna cu PSD? Sau că nu va mări TVA-ul? Sau că nu este luat în seamă la Washington? Sau cea legată de absolventul de Sorbona!

Nu, Nicușor! Dezinformări erau atacurile găștii tale asupra mea, cum că locuiesc într-un penthouse, cum că mint legat de locuințe la prețuri accesibile, cum că eu cresc euro sau scot România din UE….

Îi recomand lui Nicușor Dan să nu se apuce să ne spună tocmai el care este „adevărul” prin înființarea unui „departament pentru combaterea știrilor false” la Cotroceni, așa cum intenționează să facă, deoarece va ostiliza și mai rău cel puțin jumătate din populație!”, a spus George SImion.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită