Web Analytics
scris miercuri, 02.07.2014

„Generalului” Tudosoiu îi e frică să dea ochii cu primarii din judeţ

La ultima şedinţă de colegiu prefectural, o parte dintre directorii liberali de la deconcentrate au preferat să tragă chiulul, locul lor fiind însă suplinit cu succes de adjuncţii lor social-democraţi. O altă mare absenţă a fost cea a şefului ISJ Argeş, social-democratul Titi Tudosoiu, care, de la numirea în funcţie, nu a mai binevoit să participe la nicio şedinţă de colegiu prefectural, trimiţându-l de fiecare dată în locul său pe adjunctul Constantin Biriboiu. Nu de alta, dar la şedinţa amintită preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, s-a arătat foarte deranjat de absenţa proaspătului şef al ITM, Ion Samoilă, care nici el nu s-a sinchist să vină măcar ca să-l vadă primarii la față. Revenid la proaspătul „general” Titi Tudosoiu, acesta nu a dat ochii cu primarii şi probabil că nici nu va da prea curând, până nu se mai liniştesc apele prin învăţământul argeşean. Şi asta pentru că, la fiecare şedinţă de colegiu prefectural, primarii din Argeş ridică eternele probleme: deblocarea posturilor pentru personalul nedidactic din şcoli, inexistenţa microbuzelor şcolare sau plata drepturilor salariale restante ale dascălilor.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...