În decembrie 1989, România a fost la un pas să fie ”invadată” de trupele militare ale fostei Uniuni Sovietice, la cererea de ”ajutor” a lui Ion Iliescu și a unor generali comuniști.
Așa susține generalul Cătălin Ranco Pițu, fost procuror-șef al Secției Parchetelor Militare, care a investigat Dosarul Revoluției din 1989.
Citeşte şi Cu cât cresc salariile la Dacia în 2024. Negocieri finalizate
Într-un interviu acordat televiziunii publice în luna mai a anului 2023, fostul procuror – care acum s-a pensionat, după 26 de ani de activitate – a povestit că în 23 decembrie 1989, gruparea care preluase puterea de la Nicolae Ceaușescu a formulat o cerere de intervenție către Uniunea Sovietică.
Generalul Pițu susține că acel grup era format din Ion Iliescu, generalul Nicolae Militaru, generalul Nicolae Eftimescu, Silviu Brucan, dar și șeful Comandamentului Infanterie și Tancurilor, generalul Ion Hortopan.
Fostul procuror-șef al Secției Parchetelor Militare afirmă că, prin acea cerere, toți aceștia s-au făcut vinovați de trădare, pentru că au cerut intervenția trupelor sovietice fără încuviințarea Marii Adunări Naționale.
0 Comentarii