Aston Villa a primit-o pe teren propriu pe PSG, marți seara, în returul sferturilor de finală din Liga Campionilor. Partida a început cu o gafă uriașă a organizatorilor, care au greșit imnul de la startul acestui duel.
Pe Villa Park a răsunat, spre surprinderea celor prezenți, imnul Europa League, a doua competiție din punct de vedere valoric de pe continent, în loc de imnul Champions League.
Echipa gazdă a pornit cu un dezavantaj de două goluri după jocul de la Paris, câștigat de PSG cu 3-1, dar a avut speranțe că poate realiza remontada în fața propriilor fani la duelul retur. S-a dovedit că a avut chiar destule argumente să spere asta, întorcând fabulos și cedând la limită, la general, scor 4-5.
Potrivit gsp.ro, după ce echipele au ieșit pe teren, s-au aliniat în fața tribunei principale, pregătindu-se pentru intonarea imnului Champions League, moment clasic înaintea fluierului de start.
Doar că… acesta nu a răsunat. În schimb, a fost redat imnul Europa League, o competiție în care Aston Villa nu a mai jucat de aproape 15 ani, ultima participare fiind în sezonul 2010-2011.
Jucătorii ambelor echipe au rămas în picioare, martori ai unui moment stânjenitor, în timp ce pe fundal se auzea muzica greșită.
Vitinha a fost văzut pe transmisie în timp ce făcea glume cu colegii din jurul lui, iar Youri Tielemans și Ezri Konsa se chinuiau vizibil să-și ascundă râsul, înainte ca protagoniștii să se salute la centrul terenului.
„Cineva a dat greș cu imnul Champions League”, a spus comentatorul Amazon Prime, Jon Champion, în timp ce se auzea muzica. „Nu e ceea ce ne așteptam să auzim.”
Mai târziu, el a adăugat: „Mai bine mai târziu decât niciodată”, după ce imnul corect a fost în cele din urmă redat. Între timp, fanii nu s-au sfiit să-și arate nemulțumirea și au huiduit imnul Europa League.
Toate aceste momente penibile s-au petrecut sub ochii Prințului William, prezent într-una dintre lojele stadionului.
Citește și: Bogdan Argeș Vintilă, un bunic fericit și împlinit! https://jurnaluldearges.ro/bogdan-arges-vintila-un-bunic-fericit-si-implinit-382499/
0 Comentarii