Web Analytics
scris joi, 25.11.2010

Gabi Popa îşi dă în petic şi la Ambulanţă

Nici n-a cântat cocoşul de trei ori de la numirea în funcţia de director al Serviciului de Ambulanţă, că doctorul Gabriel Popa a şi creat o stare de nemulţumire printre subordonaţi. Nici nu avea cum, de altfel, la cât de plin de ifose este Popa, atunci când ajunge şef pe undeva. Antipatia faţă de „arogantul” Popa este atât de mare, încât şi cei mai mari duşmani ai fostului director Tudor Ionescu au început să regrete schimbarea acestuia din funcţie. Copiind modelul şefului său de partid, senatorului Mircea Andrei, „cine nu se aliniază, pleacă acasă”, doctorul Popa a dat-o rău cu „mucii-n fasole”, fiindcă pe la colţuri, prin WC sau pe la garaj, toată lumea, de la medici, la asistente şi şoferi, îl înjură şi spune: „Să vină Ambulanţa, iar a făcut Popa spume la gură”. Ca să fie în ton cu noul şef, angajaţii de la Ambulanţă şi-au schimbat mai nou şi vocea, cu toţii vorbind pe nas, aşa cum face doctorul Popa. (Cheia Franceză)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...