Web Analytics
scris sâmbătă, 11.09.2021

Furnizorii de energie electrică încep să-şi notifice clienţii asupra dublării preţului

 

Furnizorii de energie electrică încep să-şi notifice clienţii asupra dublării preţului

Preţul energiei electrice va continua să crească, dublându-se pentru clienţii anumitor furnizori, ceea ce îi poate aduce pe unii consumatori în imposibilitatea de a-şi plăti facturile, în ciuda ajutoarelor şi suplimentelor acordate de stat, transmite Adevărul.

Citește și: Protest al ELEVILOR în Piața Victoriei, în prima zi de școală! Ce măsuri au solicitat autorităților

Specialiştii în energie semnalează de ceva timp preţul uriaş al MWh pe care furnizorii de energie sunt nevoiţi să-l achite producătorilor, pentru a-şi asigura cantitatea de energie electrică viitoare, cea care va fi furnizată în plină iarnă consumatorilor. Iar aceste preţuri sunt preluate şi de presa de specialitate: miercuri, 8 septembrie, Electrica a cumpărat de la CE Oltenia energie bandă pentru primul trimestru din 2022 la 560 de lei, în total 50 MW putere orară, iar Hidroelectrica a vândut, tot în 8 septembrie, energie bandă la peste 500 de lei/MWh (perioada 1 aprilie – 31 martie), două pachete de câte 5 MW orari, după cum scrie economica.net. Spre comparaţie, preţurile regăsite în prezent în facturile românilor sunt cuprinse între 350 şi 380 de lei. De altfel, în ultima perioadă tot mai mulţi furnizori de energie şi-au informat clienţii ale căror contracte pe piaţa concurenţială se apropie de final că vor fi nevoiţi să majoreze substanţial preţurile din cauza tarifelor percepute de producători, notează sursa citată.

Spre exemplu, Restart Energy şi-a anunţat clienţii că este obligată să modifice substanţial preţul energiei active din facturi. Un client a primit pe mail o notificare prin care află că de la 1 octombrie acest preţ va creşte cu peste 120%, de la 0,250 la 0,557 lei pe kilowatt, scrie libertatea.ro.

Citește și: Şi-a pierdut mandatul şi nu scapă nici de insistenţa părinţilor / Primarul de la Berevoeşti ajunge din nou în instanţă pentru un împrumut

În notificarea transmisă prin mail, compania motivează creşterea prin „evoluţiile şi dificultăţile notorii de pe pieţele de energie electrică interne şi internaţionale”, ce „au condus la creşteri fără precedent ale preţurilor la energie electrică şi constituie o modificare de circumstanţe care îndreptăţeşte Restart Energy la actualizarea preţului contractual”. Distribuitorul de energie detaliază cauzele care au condus la dublarea preţului: cotaţiile internaţionale ale certificatelor de emisii de CO2 (care au un impact direct în costul de producţie al unor producători de electricitate), refuzul unora dintre producătorii / furnizorii de energie electrică cu care Restart Energy a încheiat contracte pentru asigurarea cantităţilor necesare de energie pentru alimentarea portofoliului propriu de a livra cantităţile contractate (sens în care Restart Energy acţionează pe căile legale în încercarea de a obliga contractanţii în cauză la respectarea obligaţiilor asumate), creşterea fără precedent a preţurilor la energie electrică pe pieţele operate de OPCOM (pe care Restart Energy este nevoită să achiziţioneze energie având în vedere cele semnalate la punctul (2) de mai sus), lipsa aproape totală a investiţiilor în noi capacităţi de producţie din ultima perioadă, consumul ridicat de energie electrică pe fondul temperaturilor extreme precum şi alţi factori”. În notificarea trimisă clienţilor, Restart Energy arată într-un tabel că toţi ceilalţi furnizori vor vinde energia electrică activă la preţul de 0,557 lei/kWh, la care se adaugă tarifele de transport, cele de distribuţie, taxa de cogenerare, certificatele verzi şi acciza, preţul final plătit de consumator ajungând la 0,995 – 1,049 lei/kWh.

Preţurile sunt prezentate de Restart Energy într-un tabel şi privesc furnizorii E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Dobrogea, Delgaz Grid, SDEE Muntenia Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Transilvania Nord şi Distribuţie Energie Oltenia.

Citește și: Un profesor din Piteşti reclamă că este taxat la canalizare pentru apa folosită la udarea grădinii

Toate aceste costuri se vor reflecta în viitoarele facturi ale furnizorilor de energie electrică şi pot aduce o mare parte dintre cetăţeni în imposibilitatea de a achita facturile, în ciuda ajutoarelor de încălzire şi suplimentelor pentru plata facturilor de energie electrică reglementate prin Legea consumatorului vulnerabil. De altfel, în Legea consumatorului vulnerabil se spune că pot beneficia de ajutor de încălzire 747.000 de gospodării, reprezentând 10% din total gospodării existente în România, respectiv 1,9 milioane de persoane, informează Adevărul.

Articol preluat din ziarul Bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită