Web Analytics
scris joi, 09.08.2018

Furie la Sindicatul Dacia împotriva lui Eugen Teodorovici

# „Sindicatele ar trebui să ia atitudine împotriva ministrului de Finanţe”, declară Ion Iordache, viceliderul SAD
Recenta afirmație a ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, potrivit căruia în economia privată nu ar trebui să mai existe salariul minim i-a înfuriat pe sindicaliștii de la Dacia, care consideră inacceptabil un astfel de demers. „Suntem îngrijorați de faptul că domnul Teodorovici, ministrul de Finanțe, este de părere că în sistemul privat nu ar trebui să mai existe un prag minim al salarizării; ne preocupă această afirmație a sa. Sindicatele ar trebui să ia încă de pe acum atitudine împotriva unui astfel de demers. Țin să-i amintesc sau să-l informez pe domnul ministru, poate nu știe, că, în timp ce domnia sa produce astfel de bazaconii, noi, cei care muncim în sistemul privat, producem cu adevărat în țara asta. Dezavuăm acest demers pur și simplu periculos al acestui ministru”, a declarat, pentru “Jurnalul de Argeș”, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache.
Florin Silvestru

Furie la Sindicatul Dacia împotriva lui Eugen Teodorovici

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...