Web Analytics

„Furdui se lăuda prin Berevoeşti că se ştie bine cu primarul şi că nimeni nu îi poate face nimic”

de | 2.11.2017 09:38 | Dezvăluiri

10 berevoesti01# Exclusiv. Mărturia unui alt sclav de la Gămăceşti
Miercuri, 25 octombrie, la Tribunalul Argeș au fost termene la încă două procese din celebrul dosar al stăpânilor de sclavi de la Berevoești, dosar în care 14 stăpâni sunt inculpați. Printre aceștia se numără și Vasile Furdui, care apare pe un pliant electoral din 2012, atunci când actualul primar Bogdan Proca a candidat pentru prima oară din partea UNPR.

Printre cei care s-au aflat pe holurile Tribunalului Argeș s-a numărat și un fost sclav de la Berevoești care a avut „norocul” să stea doar două luni în Iadul de la Gămăcești. Nu s-a constituit parte civilă în proces pentru că, spune el, „nu mai vreau complicații și pentru că îmi e frică. Am fost bătut de mai multe ori în primăvara lui 2013. Am venit azi la proces ca să aduc cu mașina un alt fost sclav care a stat la romii ăia doi ani și și-a luat-o rău. M-a rugat să îl duc eu… El s-a constituit parte civilă în proces, eu nu”. Îi cer interlocutorului numele, pentru a îl insera în ziar. Mă trage într-o parte discret și îmi spune: „Vă rog eu mult, nu îmi dați numele la ziar, mi-e frică rău de ăștia, am familie acasă, am doi copii, eu lucrez în Spania și vin acasă trei luni pe an”. Își dă doar inițialele: P.M. Acceptă cu greu să îi fac o poză, dar „numai din lateral. Și vă rog eu în ziar să nu mi se vadă ochii”.
Îl întreb de ce îi e așa frică. „Ăștia o să iasă repede din pușcărie și sigur nu o să se cumințească. Legile e blânde la noi și scapă repede. Păi n-ați văzut la primii stăpâni ce pedepse mici le-a dat?”

„Unii dintre martori o să facă pușcărie că și-a schimbat declarațiile”

P.M. spune că și martorilor din proces le e frică de stăpânii de sclavi. „Păi n-ați văzut că mulți dintre martorii din procesele astea și-a schimbat declarațiile? Le e frică că îi bate neamurile la stăpâni. Eu zic că unii dintre martori o să facă pușcărie că și-a schimbat declarațiile. E nasoală treaba, nici nu știi cum să o mai dai”.
Fostul sclav de la Berevoești a ajuns să lucreze pentru Laurențiu Grancea în februarie 2013. „Făceam transporturi de lemne și în afară de asta mai aduceam cu mașina și alți băieți care să lucreze pentru el. O dată mi-a dat un pumn în burtă pentru că am întârziat cu o cursă, iar altă dată, prin martie 2013, mi-a ars o palmă zdravănă pentru că am cerut niște bani mai devreme. Îmi dădea mâncare o dată pe zi, o pâine și câteodată niște zeamă. În aprilie 2013 mi-a dat drumul și mi-a dat 500 de lei pentru toată munca. Știu că au fost mai mulți sclavi bătuți rău la Gămăcești”, ne-a declarat P.M.

„Plimbau sclavii legați de cozile cailor prin sat de parcă erau animale la circ”

10 berevoesti02Fostul sclav precizează că „stăpânii din Gămăcești, în special ăia din neamul Furdui, se purtau rău cu sclavii. Pe unii sclavi îi legau de cozile cailor și se plimbau cu ei prin sat și râdeau de ei de parcă erau animale la circ. Cel mai dur dintre toți stăpânii de sclavi era Vasile Furdui. Într-o zi, când i-am adus lui Laurențiu cu mașina niște băieți pentru muncă, acolo era și Vasile Furdui. A vrut să ia unul dintre băieți pentru la el la muncă și i-a băgat 100 de lei în buzunar. Băiatul, pe numele său Adrian Bănică, i-a dat banii înapoi, moment în care Vasile Furdui i-a dat un pumn în față de i-a dat sângele. Băiatul s-a adăpostit la mine în mașină, iar eu am pornit motorul. Furdui a încercat să se agațe de mașină ca să îl prindă pe băiat, dar nu a reușit și a căzut. Nu s-a lovit mai deloc Vasile Furdui, însă apoi am aflat că s-a internat la Spitalul Câmpulung și că a dat bani la doctori ca să îi treacă nu știu ce diagnostice false, să pară în acte că s-a lovit rău. Eu atunci când am fugit cu mașina ca să nu ne bată Furdui am fost oprit și de poliție și mi-au luat permisul. Mi l-au dat înapoi după un an. S-a deschis și un dosar la Poliția Câmpulung, dosar de care s-a ocupat un domn polițist Gheorghe Herovic care a decedat între timp. Nu am mai primit nimic de atunci de la Poliția Câmpulung”.

„Vasile Furdui l-a sprijinit în campanie pe primar”

Despre Vasile Furdui, fostul sclav de la Berevoești spune că acesta avea o mare putere în comună. „L-a sprijinit pe primar, alături de alți romi, în campania din 2012. Furdui apare chiar în niște poze și niște pliante alături de primar. Prin comună, Vasile Furdui se lăuda că e un fel de consilier din partea romilor pe la Primărie și că se știe bine cu primarul și că nimeni nu are ce să îi facă. I-am zis și primarului de problemele de la Gămăcești, dar mi-a zis că acolo romii fac legea și că nu are ce să le facă”, ne-a declarat P.M.

Vasile  Furdui, la loc de cinste în 2012 pe pliantele electorale alături de Florin Bogdan Proca

10 03În urmă cu câteva luni, când a venit la redacția Jurnalul de Argeș, Gigel Fănel Proca, tatăl actualului primar de la Berevoești, ne-a lăsat un pliant electoral din 2012, atunci când fiul său a candidat pentru primul mandat la primărie din partea UNPR. În fotografia de pe pliant tronează la loc de cinste, alături de Proca jr. și senior, proprietarul de sclavi Vasile Furdui din Gămăcești.
Întrebat de ce l-a pus pe Furdui pe lista cu susținători și care a fost rolul acestuia în alegerea fiului său, Proca jr, ca primar, Proca senior ne-a spus doar atât: „e băiat de treabă”. Nici nu se putea altfel, că doar d’aia l-a pus și pe lista de susținători.   

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii