Web Analytics

Fug şobolanii de pe corabia Spitalului Judeţean

de | 30.04.2020 13:27 | Opinii

Liberalii au pândit după colț și au schimbat șmecherește, pe repedele înainte permis de ordonanța militară, managementul Spitalului Județean. Criza infectării cu Covid le-a picat mănușă. Să nu fie însă vreo mănușă din aceea de protecție pe care, dacă nu știi să o porți, ajungi tu cel infectat. Prin urmare, atenție, foarte mare atenție, asta îi doresc în primul rând tânărului doctor și nou manager Tiberiu Irimia! Spitalul Județean poate fi trambulină politică, dar și cavou. Depinde cum știi să te impui în acest acvariu cu șerpi ai unor interese financiare și Vezuvii de orgolii medicale. Un lucru e cert: criza infectării cu Covid a făcut praf oglinda numită Spitalul Județean în care făcea periodic exerciții de admirație doctorul Dan Manu, președintele Consiliului Județean.
Nu spun că Dan Manu a fost rău intenționat, ba, față de alți politicieni care au stat înainte pe scaunul lui, a dovedit ceva mai multă aplecare către problemele Spitalului Județean. Asta poate și pentru că a fost medic și orgoliul profesional i-a dat brânci ca, măcar pentru locul de muncă din care a mâncat cozonac atâția ani, să lase o dâră în posteritate. Deși a demarat investiții ca nimeni altul și chiar a încurajat mulți medici tineri să rămână în Spitalul Județean, acest lucru nu l-a ajutat îndeajuns. Prea ocupat să-și pudreze nasul înainte de fiecare sesiune tv-video la care își anunța mărețele intenții, doctorul Manu a scăpat din vedere un lucru simplu. Acela că inaugurezi o casă după ce o termini, nu când angajezi constructorii, pe deja celebrii abonați la rețeaua de cablu-tv și fonduri publice Bobi, Mircea&Zeus. Și nici când te împinge de la spate orgoliul sau PR-ul. Din păcate pentru el, acum doctorul Dan Manu se privește în oglindă și oglinda e spartă, iar zecile de cioburi îi schimonosesc și deformează chipul cum poate nu merită. Însă asta e politica și acesta e jocul secund al foamei pantagruelice de imagine. A mai picat la mijloc madam Molfea, cu managementul ei de gospodină reprofilată în vătaf de spital, superba mediocră cu coafura ei tip sarma – Sorina Honțaru de la DSP, dar și chirurgul Felix Sârboiu, căruia, printr-o jegoasă operațiune de spălat putina, se încearcă acum să i se pună în cârcă toată infecția cu Covid din spital. Deși vinovați sunt toți. Chiar și prefectul-bibelou de porțelan Emanuel Soare, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cel care îi asigura pe ziariști că stocurile de materiale sunt suficiente în spital și că toate procedurile, inclusiv triajul și filtrul epidemiologic, respectate. Ba chiar îi amenința pe aceiași jurnaliști că riscă pușcăria dacă panichează populația și dezvăluie alte informații decât cele edulcorate și false despre Spitalul Județean, pe care le difuza el prin intermediul Grupului de Înmormântare Strategică, ca să-l parafrazez pe Cătălin Tolontan.
S-au pompat bani în Spitalul Județean ca în URSS, asta e clar! Sau ca în celebrul combinat energofag de la Krivoi Rog, tot din vremea piețelor fostului C.A.E.R, asta pour les connaisseurs, nu pentru spălații pe creier și ziariștii copy-paste din vremurile noastre. Atenție, toată infecția asta cu Covid s-ar putea să declanșeze butonul atomic al banilor îngropați de-a lungul timpului în gaura neagră care se numește Spitalul Județean. În loc să se investească în oameni din spital, s-a investit în oameni din afara spitalului. Adică în afaceriști și politicieni, în toți atârnătorii lacomi ai banului public din sănătate. Fenomenul perpetuat în timp la Suceava e în oglindă cu ceea ce se petrece acum în Argeș, la Spitalul Județean. Întrebarea este: cine-i „Fluturele” nostru și ce culoare politică a avut el în toți acești ani?…
Gabriel Grigore

P.S. Apropo de „rezidența strategică” de țepuire a banului public din sănătate numită Spitalul Județean. Nu e vorba cumva de aceeași instituție din care o economistă, dată afară de la BCR Pitești și angajată aici pe șpagă, a furat aproape un milion de euro în urmă cu vreo patru-cinci ani și dosarul n-a fost finalizat nici acum de Parchet?

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii