Web Analytics

articol scris miercuri, 08 aprilie 2015

Frătică se teme ca Marinuş să nu fi colaborat în schimbul eliberării sub control judiciar

# A fost trădat primarul din Bradu de asociatul şi locotenentul său?

Pe primarul Frătică de la Bradu l-a cam apucat tremuriciul de când asociatul și locotenentul său, Ovidiu Marian Ilinca, zis și Marinuș, a părăsit celula din arestul IGPR spre a fi cercetat sub control judiciar. Asta în vreme ce el, Stăpânul Butoanelor, zace de două luni în Beciul Domnesc.

Avocatul Rafailescu: „Orice este posibil, dar nu aș putea să spun că dl. Ilinca a făcut denunțuri”

Spaima cea mare a edilului din Bradu e ca nu cumva Marinuș (foto) să fi colaborat cu anchetatorii. Și asta din cauză că Ilinca a beneficiat absolut surprinzător de clemența instanței, care a dispus în cazul său nici măcar arest la domiciliu, ci direct eliberare sub control judiciar, care e cea mai blândă dintre măsurile de natură preventivă. Chiar și avocatul lui Frătică, Mircea Rafailescu, s-a declarat surprins de decizia instanței în ceea ce-l privește pe „locotenentul” Marinuș: „Și noi suntem foarte curioși să vedem cum a apreciat instanța pentru că, deși el (Ovidiu Marian Ilinca, n.red) este administratorul acelei societăți și chiar dânsul a arătat instanței că o administrează de facto și că face tranzacții, dl. primar Frătică rămâne în arest pentru aceleași fapte identice. Asta, deși în privința domnului primar nu există nicio probă care să-l incrimineze. Nu-l reprezint pe dl. Ilinca și nu aș vrea să fac speculații. Orice este posibil, dar nu aș putea să spun că a colaborat sau că a făcut denunțuri… Când este vorba de afaceri și de câștiguri personale nu e nimeni mâna dreaptă a nimănui. Ei aveau o relație de prietenie, nu de subordonare. Acest grad de subordonare este exclus pentru că dl. Ilinca era orice, mai puțin subordonabil domnului primar Frătică. Îi cunosc personal pe amândoi, iar dl. Ilinca are o personalitate foarte puternică, nu ar fi putut fi coordonat de nimeni”, a  explicat avocatul Rafailescu natura relației dintre cei doi, Frătică și Marinuș, cercetați acum pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

„Dosarul e în același stadiu ca la 1 februarie, nu se lucrează absolut nimic”

Deși procurorii arată în referatul cu propunere de arestare preventivă că „în perioada 2009-2014 Frătică Dragomir Tudor Florin, persoană care controlează în fapt SC TAP SRL, SC ANO 2000 SRL, SC VAS SRL, SC AEPMO SRL, împreună cu Ungheanu Ion, Cristea Nicolae Cătălin şi Popescu Narcis au hotărât să creeze şi să administreze mai multe circuite de societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă”, avocatul Rafailescu susține contrariul. Anume că primarul din Bradu nu are nicio legătură cu persoanele menționate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. „Noi sperăm să se ia măsuri, având în vedere că în dosarul respectiv nu se lucrează absolut nimic. Având în vedere că nu sunt probe, nici măcar nu se aduc. Dosarul e în același stadiu ca și la 1 februarie. Sunt persoane cu care primarul Frătică nu avea nicio legătură. Pe Popescu ăsta (n. red. Narcis Popescu) l-a văzut la o nuntă, înainte de a fi primar și de atunci nu au mai purtat discuții. Nu există nici măcar o interceptare  în dosar. Dacă dumneavoastră vă închipuiți că dl. primar făcea contabilitatea prin firme, el făcea facturi și ordine de plată, ați fi de rea credință. Este aberant. Noi încă din prima seară ne-am exprimat dorința de a da declarații în fața judecătorilor, și în fața procurorilor, să ne întrebe tot ce vor, dar din nefericire nu ne întreabă nimeni. Dl. primar Frătică nu a făcut niciun denunț, nici nu poate să facă vreun denunț pentru că nu-i cunoaște pe ceilalți”, a mai precizat avocatul bucureștean.

„Parchetul București nu va lăsa să plece acest dosar, cred că vor să îl facă ei”

Maestrul Mircea Rafailescu a admis că există posibilitatea să fie disjungeri din dosar, însă numele primarului Florin Frătică nu apare în niciun dosar aflat la DNA. „În acest moment nu am această informație, dar asta nu înseamnă că nu e posibilitatea să se fi disjuns. Deși la modul la care au evoluat toate lucrurile nu cred că Parchetul de pe lângă Tribunalul București va lăsa să plece acest dosar, cred că vor să îl facă ei. Cert este că dl. primar nu are calitate de suspect sau de inculpat în niciun alt dosar aflat la DNA”. Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete