Lovitură de grație pentru justiția din România, care s-a chinuit să-l aducă în țară pe fugarul Paul de România, dar fără succes. După mai multe amânări, Curtea de Apel de la Paris a refuzat să-l extrădeze pe fugar.
Bucureştiul cerea remiterea lui pentru executarea unei pedepse cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influenţă în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează AFP.
Citește și: Trei miniștri din Guvernul Ciolacu au cerut bani din Fondul de rezervă știind că bugetul e în colaps
„Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză”, a reacţionat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârşitul deliberării, conform Agerpres.
Preşedintele Camerei pentru extrădări a Curţii de Apel de la Paris a subliniat că autorităţile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea „un caracter disproporţionat”.
Judecătorul a precizat că el s-a pronunţat asupra admisibilităţii mandatului de arestare, nu însă şi pe fondul acestui dosar.
0 Comentarii