Hotărârea Consiliului Director al Federației Române de Baschet, conform căreia ponderea de 40% a jucătorilor români pentru sezonul 2024/2025 din LNBM se aplica doar listei de 20 de jucători înscriși pe aceasta, și nu celor efectiv aflați pe teren în timpul jocului, a fost contestată și anulată în instanță de către Judecătoria Sectorul 2 București.
Potrivit baschet.ro, această decizie judecătorească a anulat hotărârea adoptată de Consiliul Director al Federației Române de Baschet și a obligat forul de specialitate să reinstituie regula cu doi jucători români în permanență pe teren, pentru a respecta ponderea de 40% stabilită de Ordinul Novak.
Decizia a fost pronunțată în 20.06.2025, iar prin aceasta s-a dat câștig de cauză jucătorului român care a atacat-o. Sportivul a fost reprezentat de către Sabin Gherdan, în timp ce apărarea Federației Române de Baschet a fost asigurată de Paul Mincu, avocatul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Practic, de acum înainte, LNBM și LNBF trebuie să se dispute cu minimum doi jucători români în permanență pe teren.
Citește și: Ce fost fotbalist argeșean a avut probleme în aeroport
0 Comentarii