Peste 100 de posturi se scot la concurs în această perioadă pentru ocuparea schemei de personal a nou înființatei Direcții Antifraudă Fiscală, al cărei sediu regional a fost stabilit la Alexandria și va cuprinde în raza de acțiune și Argeșul. Majoritatea comisarilor Gărzii Financiare județene care au mai rămas pe poziții vor participa la concursul organizat la sediul ANAF, dar trebuie spus că, în aceeași perioadă, se va mai organiza și un alt concurs, pentru numai nouă posturi, rezervate comisarilor care vor face parte dintr-o altă direcție, tot antifraudă, dar care se va afla în dispozitivul de acțiune al parchetelor. Misiunea acesteia fiind aceea de a ajuta procurorii în instrumentarea spețelor de criminalitate economică. Din câte am aflat, printre cei care se vor prezenta la concursul pentru cele nouă posturi se va număra și fostul șef al Gărzii Financiare Argeș, Valeriu Mincă, a cărui colaborare cu parchetele în instrumentarea dosarelor a fost excelentă și până acum. (ELECTRO-CUTARE)

Şmecherie… smart la Publitrans: plăteşti bilet cu cardul, dar nu-ţi mai dă chitanţă
Nu mai e nicio noutate: în autobuzele Publitrans din Pitești se poate plăti călătoria cu cardul...
0 Comentarii