Web Analytics
scris marți, 06.09.2022

Fostul parlamentar PSD Adrian Țuțuianu, numit secretar general adjunct al Guvernului

Fostul parlamentar PSD Adrian Ţuţuianu a fost numit, marţi, secretar general adjunct al Guvernului, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial al Guvernului.

Fostul parlamentar PSD Adrian Țuțuianu, numit secretar general adjunct al Guvernului

În temeiul art. 20 alin. (2), art. 29 şi al art. 31 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — Începând cu data de 6 septembrie 2022, domnul Adrian Ţuţuianu se numeşte în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat„, se precizează în decizia semnată de premierul Nicolae Ciucă. 

Citește și: Un cetățean din comuna Albota a reclamat Primăria la Prefectură! Ce reacție a avut edilul Ion Dumitru

Adrian Ţuţuianu a fost parlamentar PSD de Dâmboviţa, în mandatele 2008–2012 şi 2016–2020, din partea PSD. Între 2012 şi 2016 a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Amintim că, Ţuţuianu a deţinut funcţia de ministru al apărării în perioada 29 iunie 2017 – 6 septembrie 2017. Acesta si-a depus demisia pentru lipsa de comunicare de care a fost acuzat de premierul Mihai Tudose, potrivit propriilor declaraţii. 

În anul 2019, Adrian Ţuţuianu s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, Pro România. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită