Chiar dacă drumurile lor s-au despărțit, foștii alb-violeți încă mai țin legătura! Spunem acest lucru pentru că Mircea Stan și Ciprian Tănasă au rămas în continuare buni prieteni având în vedere că cei doi foști fotbaliști ai FC Argeșului sunt văzuți aproape constant la cafeneaua deschisă de curând în centrul Piteștiului de fostul lor șef, Liviu Făcăleață, cel care a fost și administratorul societății PIC. În vremurile bune, Făcăleață era șeful clubului alb-violet, iar cei doi jucau pentru gruparea din Trivale. Acum, Mircea Stan este primar la Colonești, județul Olt, Tănasă încă mai joacă la o echipă din Ucraina, iar Făcăleață este patron de cafenea. M.I.