Web Analytics

Fost profesor, condamnat la 20 ani de închisoare

de | 28.09.2018 15:04 | Actualitate

Alin Minciunescu, fostul profesor de istorie care i-a tăiat gâtul unei femei la Mioveni, în august 2017, a fost condamnat la 20 de ani, închisoare. Pedeapsa este definitivă. După crima de anul trecut, bărbatul a fost reţinut și supus unei expertize psihiatrice. S-a constatat că, în momentul comiterii faptei, acesta avea discernământ diminuat. Totuși, bărbatul suferă de schizofrenie paranoidă, iar instanţa îl obligă să urmeze tratament şi în perioada de detenţie. De asemenea, profesorul ucigaş își va ispăși pedeapsa în penitenciar și trebuie să plătească daune materiale şi morale de peste 300 000 lei fiului celei decedate. Curtea de apel Piteşti a mărit pedeapsa profesorului după ce procurorii au declarat apel la sentinţă. Astfel, dacă inițial acesta primise 18 ani de închisoare, acum pedeapsa s-a majorat cu încă 2 ani. 

Alin Minciunescu are antecedente. În august, 2014, acesta a înjunghiat o tânără, în faţa Catedralei din Mioveni și s-a făcut nevăzut.

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii