Web Analytics
scris sâmbătă, 09.03.2024

Formula 1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, sâmbătă, Marele Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen s-a impus şi în prima etapă, în Bahrain, transmite News.ro.

Formula 1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite

Citește și: Comoara de la Arhive. Gentea a descoperit alte 165 ha de pădure-parc în Trivale!


Pe locul doi s-a clasat Sergio Perez (Red Bull), pe trei a terminat Charles Leclerc (Ferrari), pe patru Oscar Piastri (McLaren), pe cinci Fernando Alonso (Aston Martin) şi pe şase George Russell (Mercdes). Debutantul Oliver Bearman, de la Ferrari, în vârstă de doar 18 ani, a ocupat locul 7 după o evoluție promițătoare.
Ramadanul, o lună sfântă în religia musulmană, începe în acest an la 10 martie şi durează până la 9 aprilie, iar Formula 1 a trebuit să se adapteze la acest calendar religios în primele două etape ale sezonului, în Bahrain şi în Arabia Saudită. Astfel, cursele au fost programate sâmbătă. Etapa a treia, Marele Premiu al Australiei, va avea loc în data de 24 martie, la Melbourne.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...