Tanger. Ați auzit de el? Nu e nici la Constanța, nici la Sibiu. Nu trec și nu se îmbarcă pe acolo toate autoturismele DACIA pentru meridianele planetei. Deocamdată…
Deocamdată e un țărm prea departe pentru noi. Un port undeva pe hărțile căilor navigabile și atât. Dar alungat de la noi, autoturismul cu emblema noastră s-ar putea să se cuibărească pe un țărm african. Ca o pasăre migratoare care nu se mai întoarce… Ca să fie lucrurile clare de la început, nu am acțiuni la Renault și pe nimeni în conducerea filialelor. Din punct de vedere al interesului personal, firma aceasta îmi este tot atât de străină ca uriașul turn Eiffel, turnul înclinat de la Pisa sau zgârie norii din Dubai.
Dar pe partea afectivă, lucrurile nu mai stau tot așa. Nici nu-mi pot măsura satisfacția din clipa când a apărut pe porțile Daciei primul autoturism, motiv de mândrie pentru fiecare român. Un pas ferm în intrarea noastră în civilizația lumii moderne. Martor la eveniment, oricât de obiectiv și de rece trebuia să rămân prin meserie, sensibilitatea mea s-a încărcat cu atâta emoție încât stăruie, iată, până azi în amintirile mele. Un renume cu atâtea ecouri în lume, câte a produs DACIA, nu se mai cunoaște de pe vremea când Ceaușescu s-a opus invaziei în Cehoslovacia și a pregătit războiul de apărare împotriva călcării hotarelor de armatele Pactului de la Varșovia. Sau de la triumfurile campioanei mondiale Nadia Comăneci. Numele celor doi erau pe buzele tuturor. Al Daciei pe toate șoselele continentelor.
Și iar mă întorc să număr ceea ce nu se poate număra: relațiile mele cu DACIA care nu există. Nu am tras nicio linie pe un proiect, nu am tras nicio cusătură de sudură, nicio pensulă de vopsea. Nu am lucrat și nu m-am pensionat din rândurile constructorilor de automobile. Nu am de ce să-i mulțumesc acestei întreprinderi. Dimpotrivă, ar trebui să am un colț împotriva ei pentru că mi-a ținut în conturile sale din bancă aproape trei ani prețul unei mașini plătită anticipat, pe care nu am mai vazut-o…
Nu am pe nimeni în conducerea Daciei. Nu-l cunosc decât pe inginerul Stroe, care nu mi-e frate, nu mi-e nepot, nu mi-e văr, nu suntem cumnați, nu avem nicio atingere de rubedenie. Nu am nicio cunoștință printre ingineri, maiștri, nici în producție, nici în creație, nici bărbați, nici femei…
Dar vi se pare normal să nu ne intereseze soarta Daciei? Măcar așa, ca mândrie națională? Ca să nu mai spun că dacă nu și-ar mai vărsa contribuțiile la bugetul țării, astea ne-ar afecta, într-un fel, pe toți. Ca să se umple golul rămas, guvernanții ar impune, fără îndoială, încă o acciză, sau taxe și impozite sporite. Asta dacă n-ar amâna mărirea pensiilor și salariilor bugetarilor sau investițiilor, călcându-și în picioare promisiunile și angajamentele. Dacă s-ar fi luat mai în serios și ar fi avut mai multă grijă de noi și de economia națională, ar fi putut să accelereze construcția acelei nenorocite autostrăzi de la Sibiu încoace.
Dar DACIA se află la această dată și sub presiunea angajaților. Prin sindicate sau în afară de ele. Care, cum spuneam și altă dată, e firesc să dorească să câștige cât mai mult. Să le fie răsplătită cât mai bine munca. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că și patronatul are interesul câștigului. Și, din acumulare în acumulare de mai mici sau mai mari tensiuni, se ajunge la adevărate conflicte. Înghețate sau chiar fierbinți. Până acum, s-a reușit ca toate să fie depășite. Înțelepciunea a dus la un echilibru. Care a impus evitarea exceselor.
Dar nu cumva se ajunge la limită? Echilibrul, la această dată, este foarte fragil. DACIA nu este dispusă să facă noi concesii. Salariații nu mai au răbdare să rămână în actuala situație. Dar orice ieșire în forță, de o parte sau alta, ar putea să ducă la ruptură. Iar perdanții ar fi, în primul rând, angajații.
Nu numai că nu ar obține avantaje. Dar le-ar pierde și pe cele care le au. Până la pierderea locului de muncă. Și parcă tot e mai bine să câștigi un salariu bunicel, chiar bun în comparație cu cele din economia națională. Decât nimic. După niște calcule, care par destul de precise, dacă DACIA și-ar închide porțile pentru un singur schimb, peste 20 de mii de oameni, de aici sau din activitățile conexe, ar îngroșa rândurile șomerilor.
DACIA nu ar face acest lucru cu plăcere. Dar este pregătită pentru orice eventualitate. Poate să-și mute o parte din capacitățile de producție, chiar de mâine. Dar guvernanților noștri puțin le pasă. Ei au alte treburi pe care le socotesc cu mult mai importante, așa cum o fac de un sfert de secol încoace, indiferent de partidele care s-au aflat la putere. Chiar și o autostradă spre Alexandria pare a avea mai multă importanță… Restul este lăsat pe seama negocierilor locale. Să-și bată și să-și spargă capul angajații și sindicatele. Să obțină cât vor putea. Puterea nu se implică. Tot ce își dorește este, la această dată, să nu fie sâcâită.
În timp ce focarul de la DACIA mocnește, deocamdată, liniștit. Dar cât va mai putea să fie ținut sub spuză?
(Prof. Marin Ioniţă)
