Web Analytics

Focar de infecţie în cartierul Nord din Piteşti

de | 18.01.2018 11:46 | Politica si Administratie

20 gunoiTerenul din spatele blocului L2 din cartierul Nord s-a transformat, de ceva  vreme, într-un focar de infecție și un loc de întâlnire pentru persoane dubioase. Un motiv de îngrijorare pentru proprietarii celor câteva gospodării din vecinătatea terenului.

„E cumplit! O mizerie de nedescris! Platforma asta s-a transformat într-o groapă de gunoi a cartierului. Toată lumea aruncă la întâmplare, de la resturi alimentare, la obiecte de mobilier vechi, pungi, saci, moloz, aparatură veche. Ba, mai mult, am văzut mașini de gunoi din care, culmea, se aruncă deșeuri pe terenul ăsta. Sunt nopți în care vin aurolacii și dau foc la ce nimeresc: cauciucuri, cartoane, cârpe… Noi ne temem că ne-ar putea lua casele foc! Nu știm al cui e terenul ăsta, care pare abandonat. Din câte am auzit, ar aparține unei bănci, în urma executării unui datornic, dar nu știm despre cine ar fi vorba ca să ne adresăm direct! Nici nu are importanță. Autoritățile locale sunt datoare să-i avertizeze pe proprietari că terenul nu se lasă așa. Dacă n-o fac, ele ar trebui sancţionate!”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, unul dintre propriearii din zonă.
Potrivit legii, sunt considerate neîngrijite, „clădirile aflate în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade nereparate, necurăţate, netencuite, nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură”. Terenurile neîngrijite sunt cele „lăsate în stare de paragină, acoperite de buruieni, părăsite, abandonate, insalubre, prin neefectuarea curăţeniei în curţi, neîntreţinerea și nerepararea împrejmuirilor sau alte situaţii de asemenea natură”, iar autorităţile locale au pârghiile necesare pentru a-i sancţiona pe proprietarii în cauză dacă nu iau măsuri de igienizare a acestor spaţii.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii