Nici nu s-a stins incendiul de pădure de la Cetățeni că a mai apărut încă unul la Capra. Salvamontiștii care participă și ei la stingerea focului de la granița cu Dâmbovița au fost pe fază și au oprit o tragedie în stadiu incipient.
Citește și Prefectul de Argeș, în elicopter, la Cetățeni: „Un dezastru de proporții a fost evitat”
„În timp ce patru colegi din formația Salvamont Câmpulung Muscel participă la stingerea incendiului de la Cetățeni iată că a apărut un nou focar în cealaltă extremitate a Transfăgărășanului.
Din fericire, patrula Salvamont a fost aproape și pe fază, au avut aproape apă și zăpadă și au reușit să îl stingă dar așteptam autospeciale cu apă și cu spumă ca să fie siguri că nu sunt rămase nuclee de foc în turba de dedesubt. Incendiul de la Capra, având în vedere că a avut dezvoltare pe ambele părți ale drumului credem că a fost pus intenționat de cineva care a vrut să se distreze”, au spus cei de la Salvamont Argeș.
0 Comentarii