Veste minunată pentru fanii lui Florin Piersic. Actorul a fost externat de la Spitalul Foișor din București.
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Foişor din Capitală, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice la genunchi. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. „În dimineața zilei de 03.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor. Evoluția pacientului este favorabilă, acesta este conștient, cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale. În perioada următoare, domnul Florin Piersic urmează să se interneze într-o clinică de recuperare”, au transmis medicii Spitalului Foișor, într-un comunicat.
După externare, actorul va continua procedurile de recuperare cu ajutorul kinetoterapeuților, astfel încât să meargă singur pe distanțe mai mari și să poată să revină și pe scenă. Nu se ia în calcul ca mai devreme de un an să fie supus unei noi intervenții chirurgicale.
Citește și: Arhiepiscopul Calinic internat la Spitalul Floreasca după ce și-a fracturat piciorul
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat de la Cluj la București, la cererea familiei, pentru a continua tratamentul și intervențiile necesare. Inițial internat la Institutul Inimii din Cluj pentru extragerea sondelor stimulatorului cardiac, Piersic a suferit o septicemie, cel mai probabil cauzată de o perfuzie.
Transferul la București a fost solicitat de familie pentru o intervenție chirurgicală la genunchi, unde actorul are o proteză. La Spitalul Foișor din București, Piersic a efectuat un PET-CT la o clinică privată, iar starea sa a fost stabilă. Medicii de la Spitalul Foișor au transmis noi vești despre starea actorului, precizând că acesta a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală. Evaluarea medicală a arătat o evoluție favorabilă și o ameliorare a stării generale a actorului.
0 Comentarii