FC Argeș are evoluții din ce în ce mai bune în noul sezon al SuperLigii, ultima sa victimă fiind FC Hermannstadt, pe care a învins-o, chiar la ea acasă, la limită, cu scorul de 1-0.
Florin Borța, fundașul Argeșului, ne-a spus care sunt secretele din spatele reușitelor „alb-violeților”.
„Suntem foarte fericiți, ocupăm un loc destul de bun în clasament, suntem sus, iar acest aspect ne oblgă la și mai multe realizări de acum înainte.
Este o satisfacție mare și se simte o energie bună în echipă. Suntem un grup foarte unit și asta se vede și pe teren, la fiecare meci.
Cred că cele mai importante sunt antrenamentele, ne pregătim foarte bine, zi de zi, iar tot ceea ce facem acolo se reflectă foarte bine în meciurile oficiale. Luptăm unii pentru alții și cred că acest aspect face diferența.
Atmosfera în vestiar este una extraordinară. Suntem ca o familie, ne susținem în orice moment și știm că putem conta unii pe alții, indiferent de situație!
De asemenea, vreau să le mulțumesc și suporterilor, pentru că sunt mereu alături de noi. Energia lor ne dă forță și îi asigurăm că vom lupta la fiecare meci, vrem să-i facem să fie mândri de noi!”, ne-a declarat fundașul Florin Borța.
Citește și: Denis Drăguș s-a accidentat înainte de România – Austria
0 Comentarii